septembrie vine....

Se septembreste curind timpul, curind se schimba anotimpul! parca aud cum cinta aura urziceanu cu aurelian andreescu AZI FARA TINE, SEPTEMBRIE VINE sau formatia Savoy cintind luna ce sta sa inceapa, deschizind trimestrul autumnal! e o nostalgie aparte, o picurare de melancolie in bobul-zabava al vremii... se scarojeste obrajul iar septembrie si mai tare il scrijeleste cu ruguri de flori uscate din care ramase numai saminta... culorile si miresmele s-au topit in stingerea anotimpului... luna a aprins geana de lumina la capatiiul verii ce se sfirseste ca un muribund. ma doare neputinta mea ca nu am putere sa-i acord primul ajutor, sa-i mai dau zile! 92, atitea ii sint sortite... 3 luni de soare, cu potopiri, insoriri, contopiri cu stele! exuberanta si extaz... multicolore vise, zile lungi, nopti patimase, caniculele dragostei si potopul iubirii... dans, cintec, instelari, cuvinte, amintiri! se duce vara si mori si tu un pic cu ea... du-te drag anotimp dar ne vedem la anu' mai insoriti, mai calzi, mai varatici!

vara, vara... primavara

Se duce vara, cu cintece in care susura un val, cu ierburi moi in care un vis si-a facut culcus! bogatia cositelor s-a preschimbat in spice grele de iubiri, macii rosii galopeaza inca pe obraji lasind semne purpurii... bucuria jocului, lumina zilei, fierbinteala unei nopti de amor, ploile torentiale ce potopesc dragostea si dorul, lacrima si uneori norul... e in fiecare din noi un pescarus care musca cu zborul sau vazduhul, fiecare ne strigam iubirea mai bucurosi si plini de speranta sau dimpotriva, sfisiietor de nu mai stim deloc ce e sagalnicia unui sentiment asezat si cuminte! se duce vara cu zburdalnicia ce ne insenina in dimineti cind somnul noptii nu ne-a fost amic dar asta nu ne-a impiedicat sa zimbim bucurosi ca o noua zi incepe... vara, vara... primavara! asta e timpul si anotimpul meu: 6 luni din an simt fericiri, apoi ma bucura toamna cu roadele sale, ma inalta crizantemele gindurile dar doar citeva zile iar iarna ma innobileaza cu izul sarbatorilor sale apoi as face din nou vara, vara, primavara!

ce fac???

Ce sa fac? contemplu lumea! admir mirarea ei si ma supun clipei, ea tot sapa in mine, musca din inima si uneori otraveste sufletul cu catranirea! ce mai fac? secer stelele cerului precum snopul de vise, spintec cu privirea cerul in doua sa il am pentru acoperamint! ce sa fac? urc carari ce coboara, ma inalt cu zbor jos, razant cu pamintul! ma loveste caldarimul sperantei pierdute in rataciri de-o clipa, in rasuciri intortocheate. mai fac faceri si lucruri facute cu cap! faceri de bine, faceri de lumini, faceri de stele... apoi ma fac izvor, cuvint, stea ca sa ma fac om sau poate pom chiar in zadarnicii nemotivate! ce sa mai ma fac? chiar nu mai vreau sa ma afecteze rupturile, agatarile, acrosarile, arondismentele sau invecinarile ori invesmintarile! ma dezbrac de cuvinte, ramin cu sufletul gol-golut ca adevarul! nu stii niciodata daca nenorocul iti e frate sau iti e varul ori daca nesansa iti e sora si cind te ia, hapsina, te mina in hora! ce fac? adorm cu stelele, ma umplu cu raze de soare, ma fac floare!

remarca si constatare

Remarc ca ingenunchierile ma imbogatesc, constat ca fericirile imi aduc bogatii... nu stiu daca prefer o stare anume cum pe nici una nu o reneg, nu o regret! ce ti-e scris in frunte ti-e pus iar daca iti e sa tragi atunci le tragi indiferent de ce sfori tragi ca sa tragi pe sfoara destinul ori sa duci de nas soarta! fiecare stare imi da pofte de cuvinte... scrise sau vorbite! cind sint fericit imi rid bucuria, cind sint devastat in suflet imi urlu deznadejdea sau mi-o pling mocnit intr-un ungher al meu! imi place sa rid cu pofta cu gura pina la urechi tot asa cum curatenia unei lacrimi imi spala sufletul chiar daca mi-l dezgoleste! ma ridic din apasari, ma apasa ridicarile. e bine cind din preaplinul tau daruiesti dar ce faci cind primesti in schimb ignoranta si spatele intors! ce remarci atunci si ce constati? rost mai are continuarea, perpetuarea, ducerea mai departe? ramin sa remarc si sa constat! viitorul e cel care te invioreaza deci te ridici si te uiti cu ingaduinta catre miine! remarca si constatare?

ma doare cind te doare, mi-e greu cind greu iti este!

Esti o farima de soare, o bucata de stea, o parte dintr-un dor, esti mirabila saminta ce inca insenineaza! e atita nevoie de tine cum nu realizezi, nu iti dai seama! stirnesti, vibrezi, emani si molipsesti... te strecori aproape nevazut dar atit de dorit, simplul gest al trecerii tale da tonul la vibratiile celeste si energiile divine se catalizeaza in doruri impartasite. bucuri, emotionezi si astfel dai speranta de viata! cind plingi, daca aflu, ma inlacrimez cu tine, cind rizi tu eu zgudui lumea cu risul meu, ma doare cind te doare, imi este greu cind tie iti e greu! urcam muntii in genunchii destinului daca e nevoie, adunam roade bogate sa ai cu tine, iti dam recolta de gind ales in care nu s-a strecurat neghina indoielii, ducem in noi farima din steaua ta, bucatica din inima ta, ne instelam cu razele pe care le daruiesti... inconstient si involuntar! asa ti-a fost scris sa faci, asa vei face mult timp si multa vreme pina vei darui fara sa te intrebi daca mai poti! fii primitoare, fata buna de pus la rana!

CINTA!!!

Cinta tu, padure din mine de copacii gindurilor plina! arborii bratelor ating cu frunzisul degetelor cerul... pe scoarta ta scrijeleste timpul riduri! esti pasare ce triluri daruieste, esti cintecul care nu se naruieste, e menirea ta sa cinti asadar atita doar fa: CINTA! sufletul tau e poiana in care caprioarele gindului se impreuneaza cu cerbii ideilor, sufletul tau cu cintec se hraneste, cu cint se adapa... te duci pe drum drept iar drumurile ti se intetesc pentru ca rostul tau e cintarea si incintarea! te duci, vii, pleci si peste tot cinti si incinti, fara sa vrei iti dainuiesti steaua pe cerul eternitatii unde e tocmai bine, nu-s crivaturi salbatice, ploi nebune, calduri istovitoare si unde nu te asediaza neaua! ti-am zis sa cinti atunci cinta, iti zic sa zbori, pai apuca-te si zboara, ti-am zis ca esti stea ce lumineaza asa ca fa lumina! cintecul e plutire melodioasa si uneori asediu pentru al tau suflet... iar tocmai el, cintecul, in suflet la tine isi are sediul! cinta, cinta, cinta si incinta...

indemnuri

incearca sa te descotorosesti de trecut, scutura-te de amintiri, reanalizeaza-ti pozitia ca om, recontureaza-ti orizontul de asteptare, restabileste-ti limitele! nu renunta la credinta, fa fapte bune, cere si ti se va da, dar nu uita: daruind vei dobindi! stai de vorba cu tine insuti, retrage-te intr-un colt, plingi cu vorbe, urla daca e cazul! debaraseaza-te de vechi obiceiuri, schimba rostul sperantei, nu accepta banalitatea de zi cu zi! razvrateste-te, cere-ti drepturile, cerseste-ti fericirea! asta sa fie unica ta umilinta!!! hai, fa un zbor jos, apoi dintr-odata inalta-te cu zvic, forta si elan... e lumea plina de indemnuri, de ce sa le ignori, de ce sa nu te asatezi de oameni, de ce sa renegi, de ce sa dai cu piciorul??? stiu ca oamenii judeca si condamna fara rost, stiu ca uneori verdictele sint dure si mai stiu ca de multe ori deciziile sint neiertatoare, nejustificate si de neacceptat! uita-te in tine, in adincul tau si daca nu ai nimic sa-ti reprosezi, daca nu ai trecut peste stelele altora ce abia isi mijau aprinderea, daca n-ai calcat pe cadavre ca sa iti atingi scopul, atunci nu ai deloc motive sa stai cu capul plecat! fa-ti din trecerea prin viata semetie dar nu trufie, fa-ti din rezolvari victorii si umple-te de clipele de glorie... curind, vestile vor fi bune si imobilizatoare... cu siguranta!!!

sufletul meu...

Sufletul meu e gradina botanica, gradina zoologica ori parc acvatic... se inalta cit un cocotier ori intinerirea lui are venerabilitatea unui arbore seqvoia! rage ca un leu in cusca atunci cind sufletul sufletului ma doare si are albiri cernite de urs polar. are dragalasenia unui delfin intr-o lume de rechini ucigasi! saminta sufletului meu insaminteaza flori de colt si invesminteaza in verde crud cimpuri trifoite de noroace cu patru foi! scrisnetul din dinti rasuna ca atunci cind cerbii lopatari se bat pentru suprematie. in apele involburatei vieti vietati ce apartin lumilor pamintii-apoase imi ingradesc sufletul in stuful sperantelor dulci ca trestia! nuferi rarisimi si infloriri rare... animale sobre si impunatoare... pesti gingasi si viu colorati... sint toate ipostaze si trairi, sint intimplari, evenimente si fapte! de ce nu ar fi toate acestea fatetele unui suflet? deja circotiti, sfredeliti cu ochii, cautati sfada si vociferati! ia spuneti voi, sufletele voastre ce sint, cum sint, cind sint, cit sint?!

chiar crezi???

nu, sa stii ca nu am pe drumul meu numai fericiri... chiar crezi ca eu nu stiu ce gust amar are deznadejdea? chiar crezi ca eu nu ma fac mic si neinsemnat in fata viltorilor clipei? si pe mine ma afecteaza ca stelele cad, ca iarba se coseste, ca timpul trece... uneori halucinant de repede, alteori atit de anevoios ca zici ca duce cu el si cara pietre de moara!!! ma doare bucuria, imi plinge fericirea... ma ridic atunci cind puterile imi dau voie, ma cufund si mai adinc daca apasarile isi doresc! dar de fiecare data gasesc resurse in mine si in oameni, de fiecare data am parte de vorbe care incurajeaza... stiu si eu ce inseamna sa ai vise, mai stiu cit m-a durut neimplinirea lor si mai stiu ca surprizele au venit uneori chiar conform definitiei lor: pe neasteptate! de obicei, prefer sa fiu stapin peste timp, sa imi trasez obiective pe care mai apoi sa le bifez, implinindu-le cu satisfactie! citeodata, pot sa ma dau peste cap ori cu turul de pamint ca nu imi iese nici macar o farima din ce mi-am propus! slava domnului insa, astfel de cazuri au fost atit de rare! multumesc CERULUI pentru asta, ma inclin in fata dragostei si a sortii... am invatat in cele 4 decenii de viata de pina acum sa nu imi fac sperante mai mari decit pot duce, sa nu imi aleg orizonturi de asteptare infinit de mari... am luat-o mereu progresiv, putin cite putin! apoi dorinta e tot mai mare, tot mai arzatoare... facind o analogie, e ca la droguri desi nu am incercat si nu o voi face in veci... sau ca la o mincare buna, din ce maninci tot ai mai minca... am invatat sa selectez, sa separ, sa aleg... chiar crezi ca pe mine nu m-au doborit stelele ce cadeau pe umerii mei, chiar nu accepti ca si eu am parte de orbiri cind stralucirea fericirii e peste poate, chiar iti spun ca ma bucur de tot si toate, atitea cite sint... ma bucur exist, ma doare cind stirnesc invidii nejustificate, ma nefericeste cind altii imi taxeaza starea de bine pentru care nu m-am indatorat la nimeni!!! nimeni nu ma are la mina cu nimic, nimanui nu ii refuz  gestul abordarii! chiar te rog sa crezi... tot si toate!!!

labirinturi de stele ori poate constelatii

Drum, carare... drumuri, carari! sintem calatori, mereu in forfota, intr-o continua miscare... taiem labirinturi de la steaua din noi inspre alte stele, sintem materii deplasabile, ne miscam prin lucru mecanic dar miscam suflete cu emotia fiecarui gind iar muntii ii miscam din loc cu puterea dorintei! daca exista motivatia, daca avem justificari si stele carora sa le daruim gestul, atunci tragem cu dintii sa reusim! nu putem fi stele de unii singuri doar impreuna alcatuim o constelatie, numai prin asociere cerul inlantuirii sta mina in mina cu iubirea la modul universal si general valabil! ne sintem stele, ne sintem doruri, ne sintem vise ori sperante! eu tie, eu voua, tu mie, noi toti impreuna! ce forta are cuvintul asta, cita tarie! toate in viata se fac cu oameni! cintecul il scrie un compozitor, poetul ii ticluieste vorbele iar interpretul isi traieste clipa de glorie cintind povestea! sintem labirint de stele deci sigur constelatie! sintem cintec universal, melodie planetara atita timp cit sintem doruri!

Singuratati stinghere

Alta ruptura s-a vinerit la inceput de weekend! alti oameni plecara, mai ramaseram citiva!!! nu m-am gindit ca va fi asa de brutal, brusc si de mare impact totul! ma simt stingher, parasit dar deloc vinovat! starea de jena si de nereusita ma incearca vizavi de 2 persoane! inca imi reprosez neputinta de a nu fi reusit salvarea lor! lacrima lor in hohotire inca imi spala obrazul si inima mi-o ingreuneaza! e grea ruptura dar si momentul ei a fost inevitabil! inca doare si apasa greu tumultul ratacirilor si al intrebarilor... in privirea mea s-au agatat priviri grele! stiu, inteleg clipa de repros, n-am judecat riposta si neintelegerea acolo unde au fost atit de evidente! am patimit, inca mai patimesc... sa oftez nu aduce deloc pentru moment descarcare, usurare si linistire! s-or aseza lucrurile desi sperantele sint sumbre... veni-vor din nou momente de certitudini si hotariri inspre bine! acum vreau sa ma linistesc, sa ma asez la masa tacerii pentru ca de miine incepe o alta etapa, dura si grea, de unul singur!

Pamint... deci, SIGURANTA!!!

Am sub picioare pamint solid pe care pasul meu calca deloc sovaielnic, nicidecum indoielnic! am radacini concrete si adinc fixate in solul certitudinii! am siguranta, am locul meu, am steaua, am visul si mai am cerul! sublimul si supremul in toate: cerul si pamintul, pamintul si cerul... din patima iubirii lor creste si rodeste griul! mare miracol sta in rotunjimea calda a piinii abia scoase din cuptor. ce mare taina dospeste aluatul in infratiri divine? cum de este mirosul piinii atit de imbietor si satios? nu e asta semnul dragostei dintre cer si pamint? toti ne luptam pentru o bucata de piine, pentru o bucata de pamint, pentru siguranta! din pamint sintem plamaditi, in pamint ne ducem vesnicia! e dragostea telurica veche de cind lumea! chiar, ce o fi fost mai intii pe lume, cerul sau pamintul? o bucata de lut ars e fiecare om, o fisie de cer ii este pusa fiecaruia in incretirea fruntii ca semn al instelarii! se impamintenesc in noi obiceiuri, noi ne impamintenim in locul unde ne fu dat fiecaruia sa traim!

crengile din mine

Trosnesc de dorul padurii bratele mele, crengile din mine sint ramuri vii si daca vor se iau cu viltoarea norilor la trinta! in vilvataia asta ar putea sa devina aripi sau poate stele... invirtecusul clipelor ori poate invalmasirea de momente, intortocherea dorurilor trecatoare iti aduce desfrunzire! sa fi sosit autumnirea vietii, sa fi inceput toamna cu bogatii de gind? a mai cazut o frunza, a 22 a... e arsa de soarele verii toride, capatind culoarea taurilor ce spumega in marile coride. undeva in mine mai gasesc un pic de seva, ceva resurse de esenta vie mai am eu puse undeva intr-un cotlon de suflet, se mai afla un stoc de clorofila pentru frunzele mele albastrite de amorul neconditionat al marii cu cerul, al cerului cu marea! de cind e lumea ma fascineaza linia orizontului albastru cu maretia lui tainica... nu stiu cerul se sfirseste sau incepe marea! tot frunza sint iar miinile mele sint tot ramuri! azi-noapte statura la povesti toti licuricii... nici macar nu am clipit de teama sa nu le sfisii basmul!

ochi, deochi...

Ridica-voi ochii pentru ca prin ochii tai sa pot visa! cinta-voi cintari de slava si cintece de bucurie... citi-voi dar si voi scrie slova de iubire! lumini voi lua din stele, stelele vor lumina drumul... calea, mai dreapta sau intortocheata, se va impleti si implini cu fiinta, mai apoi sufletul isi va striga fericirile in rasariri ce fac dovada ca viata exista! chiar acum imi ridic ochii, ma pregatesc sa le pregatesc deschiderea si descinderea in lumea unde stapin e visul... iti rezerv si iti dedic perna pe care al tau vis capul sa-si astearna... cite inmiresmari florale strapung aerul colorat de inserare, rotirea universului are sens si rost! intrebarile vin in gind si se nasc in minte, raspunsurile stau cuminti si asteapta sa fie repartizate fiecarei interogatii, fiecarui semn de intrebare... hai, cu mine in lumea viselor, ia-ma de mina si zi-mi pe lume! zburdam fericiti si zglobii pe cimpul unde rapita e in floare... sintem 2 maci rosii in care s-a scurs putin din fiece rasarit ce ne-a fost harazit...

o noua zi, aceeasi viata!

O alta zi, una noua... aceeasi viata veche! din nou aceleasi drumuri intortocheate si istovitoare... plus alte cu semne de inedit ce din multimea pasilor se alcatuieste si se alcatuiesc... ineditul drumurilor, drumurile ineditului! stai pe marginea carari unui vis cu sufletul in palme caci nu mai stii daca esti lan sau livada! sint ochii tai deschideri inspre lumea care in adincul lor stiu lumina sa o vada chiar si atunci cind noaptea intunericului peste irisi sta sa cada... ti-ai tot dorit sa porti in ochi 2 nuferi albi, ai alergat dupa astrul zilei precum in rasucite clipe floarea-soarelui, bratele tale sint crengi de cetina iar mina dreapta apuca zdravan un rasarit temeinic caruia te vei lupta sa-i tot amini apunerea! o noua zi a mijit in lume, diminetirea atrage si prinzire, genereaza inserari iar innoptarile vin cu atingeri de vis nedestramat... dupa noapte vine zi, dupa zi iar noaptea vine! asa e de cind lumea si pamintul, n-are nimeni putinta sa schimbe asta! o noua zi, o noua viata... saptami na buna!

complicat, alambicat... asa o fi???

Imi reproseaza unii ca sint prea complicat, ca alambichez cuvintele, imbirligind vorbele! ca din dorinta de pretiozitate dau prea mare grandoare vorbelor, ca folosesc cuvinte mari iar rezultatul e prea minuscul! dragilor, nu mai accesati spatiul acesta daca va intriga stilul meu si modul de abordare al frazarii si punerii in pagina a ideilor! scriu la prima mina, nu revizuiesc nimic, scriu ce-mi vine si cum imi vine! nu sint eu stapinul metaforelor, nu sint izvoritor de epitete dar lasati-mi scrisul si scriitura asa cum sint! nu rivnesc la vreo clipa de glorie, nu astept incandescenta clipei, nu infloresc anapoda si aiurea! nu atentez la pozitia nimanui, nu va asupresc stelele iar atita vreme cit am o tastatura la indemina scriu... ce-mi vine si cum imi vine!!! daca emiteam pretentii de publicare intr-un spatiu cultural intelegeam sa faceti pe cronicarii si criticii literar, asa aici sintem intr-un spatiu al prieteniei si al concordiei! deci alegeti voi singuri ce va doriti, calea va este libera...

pierdut stea, o declar nula! gasit constelatie, ma declar bogat!

E cintecul din mine stea si dor... cuvintele lui cinta dragostea, vorbele lui dor... mesajul lui doare desi notele muzicale au in ele candoare! e cintecul asta stea si nu e deloc agresiv, e molcom si curge ca un riu cuminte inainte de ploile verii. ma insteleaza deci ma infloreste... ma bucura, pur si simplu, ma umple de viata chiar cind am nevoie! am pierdut steaua insa mi-a ramas cintul, a ramas in urma de tot visul dar inca ma mai duce prin necunoscutul incintator vintul... am gasit constelatia cuvintelor, imparatia vorbelor, sint fauritor ori poate faurar! cintarea sufletului ii aduce cu sine tocmai incintarea, ma lumineaza si imi imbogateste starea! daca viata iti intortocheaza drumurile, tu invata din fiecare lectie iar din cintecele fiecarui moment e bine ca ai facut colectie! veni-va vremea sa le cinti la ceas de tainica ori neastimparata amintire... am cintecul cu mine, am bucurie si pofta de viata, iubesc cuvintele si de accea le insirui... am pierdut eu steaua dar cite constelatii ma insenineaza!

Ploi ce sufletul il fac zdrente

Bogatia si repeziciunea ploii iti zdrentuiesc visarea, sufletul il face franjuri si inima puzderie de stele. daca ai fi apa de mare ai vrea ca dulce sa iti fie sarea sau poate fara nici un gust anume. in ochii tai ploile de vara nu sint deloc lacrimi grele asa cum vin nostalgiile amarnice sau melancoliile grele! uneori confunzi rasaritul cu inserarea, alteori apusul ti se pare dimineata! drumurile sint cele care te macina si te consuma... citeodata cerul e atit de mare si de greu ca apasarea lui te doare iar neputinta de a-l duce cu tine face lucrurile si mai greu de dus in spate... ti se acutizeaza starea si atunci iti doresti sa fii tu insuti ploaie, sa curgi ca un torent, rafalele vintului ce te impinge de la spate sa fie ca niste brate de lumina. ploi ce sufletul zdrente il fac, inima in bucati si se risipesc in zare precum cenusa gindurilor ori praful de stele! zbori uneori atit de aproape de pamint ca atingi caldarimul iar alteori de inaltimea zborului te faci mic de nu mai stii de esti pasare sau stea!

timp si nesomn...

Timpul se ingramadeste pe chipul meu dar inca nu lasa urme! ici-colo mai pune o umbra, mai adauga un semn, mai deseneaza o cuta ori o accentueaza... timpul eternizeaza secunda si vesniceste clipa! veghez la trecerea lui si nesomnul nu ma doare... sint framintari dar si hotariri! iubesc clipa cind scuip in palme a spor precum taranul care se apuca de treaba la capatul rindului cultivat. nesomnul ma consuma, timpul din mine musca... acum e luni, s-a facut miercuri, vine asa-zisul week-end si gata, saptamina trece in zbor... sa nu va mire daca miine-poimiine oamenii va vor intreba unde faceti revelionul! toti ne hazardam in lupta cu timpul, acest nevazut si aprig dusman! stai si intrebi timpul, te certi cu amarnica vreme, unul iti zice E PREA TIRZIU, cealalta STAI LINISTIT, E INCA PREA DEVREME! esti derutat deoarece simti pe la incheieturi ca nu mai esti in grafic, ca tragi uneori de tine! timpul trece, vreme vine... eu am reusit, pina acum sa le pacalesc si sa nu imi deseneze pe chip scurgerea si risipirea!

inserari si ginduri amurgite

Inserarile vin cu amurgiri pierdute in spuma marii ori in virf de cetina cu dor de zapezi albe... necuprinderile sint totusi cuprinzatoare! mintea acumuleaza informatia, retina retine imagini si-i gata amintirea! faptele sint consecinta evenimentelor... se spune ca nimic in viata nu e intimplator si ca norocul si-l face fiecare cu mina lui! Dar daca nu ti s-a harazit in frunte steaua poti sa te dai tu peste cap ca oricum si orice ar fi nu-ti iese treaba! spre cerul pe care incep stelele sa se aprinda gindul alearga tocmai de steaua ce iti apartine sa se prinda pentru ca implinirea incet-incet sa te cuprinda si fiinta lucrul bun sa il deprinda! te duci cu gindul pe drumuri imaginare pina pasilor tai pe acele cai o sa le vina rindul! ti se pare ori poate chiar asa este... in viata ta nu mai este deloc decor de basm iar tu nu mai esti deloc personaj de poveste! e mare lucru sa desenezi povesti dar bine e sa faci diferenta intre pictor si zugrav... sa stii sa abordezi totul cu seriozitate fara a fi insa grav!

Constringeri si vesnicii

Ce detest cel mai mult? Constringerile de orice fel, impunerile categorice, delimitarile absolute? constrins de circumstante trebuie sa accepti situatii concrete, fara drept de tagada sau impotriva carora nu are rost vreo razvratire! contestam degeaba si protestam, nici macar putinta ca protestam nu ajuta in vreun fel... apoi, ce rost ar avea o revolutie atita vreme cit nimic nu te mai rascoleste, ce rost mai are potcoava pusa la copita destinului atita vreme cit in tine rar mai necheaza armasarii sperantei ce pina mai ieri inflorea, coplesitoare, in tine?! ciorchinii intrebarilor bintuie podgoria din tine... in baraganul inimii griul se mladiaza sub bogatia bobului ce ti-a aurit sufletul... nu-mi plac spatiile inchise, ma sufoca aglomeratia indelungata si galagioasa dar iubesc LUMEA! In viata toate se fac cu OAMENI, de la nastere, cind venim pe lume inconjurati de lume si pina la clipa de adio cind murim fiecare in locul sau si oameni, traitori dupa noi, ne conduc pe fiecare la al lui vesnic loc...

val sau floare de soare?

Un val de piciorul gindului isi agata efemerul dorindu-si atit de mult nemurirea. o stea de mare pluteste in deriva asa cum a murit cindva dorinta neimplinita! un stol de intrebari taie rasuflarea cerului ce a trudit cu osinda in locul in care se eternizeaza fratern cu marea! albastru este orizontul, dulce infratirea si poate singurul incest necondamnat pe lume! cum sa-ti desenezi povestile iubirii cind plaja din suflet e viscolita de nelinisti, cum sa trasezi teritorii cind nu poti delimita, cind nu poti insemna in inima locul? aduni vreascurile iubirilor din veri trecute si reaprinzi vapaia si focul, te bucuri cind incepe joaca, te intristeaza timpul cind se termina jocul... esti val, uneori expansiv dar deloc amenintator, cazi uneori pe ginduri iar citeodata deloc nu esti meditativ! cauti cu privirea desenul zborului de cocor, lumina florilor de nufar, te inradacinezi si te inrudesti cu cite o stea si uneori esti intr-o dilema nestiind ce sa alegi sa fii, floare sau soare asa ca te faci floarea-soarelui!!!

buna dimineata, viata!

In diminetirea vietii, curcubeele din suflet nu au deloc liniste... e atita lumina zgomotoasa de parca singura ta iubire este viata! te-ai nascut doar ca prin nastere si sfinta-ti nascatoare sa-ti dovedesti incandescenta, ori patima sau decenta, traiului tau ii impui ritmul si cadenta si prin tot ce faci de un si la un anume anturaj iti dovedesti apartenenta... stii sigur ca nu vrei sa nedreptatesti, ca te inalti stiindu-ti coborirea, ca nu vrei monoloage sau preambuluri, ca te macini si te consumi, ca te implici, ca iti urli tacerea ori haosul ti-l soptesti in rataciri pe care le domini! nu mai ai pretentii, nu te mai hazardezi in complicatii... maturi cu privirea orizontul si nu stiu cum naiba faci ca iti ramin in privire luminile a 2 stele iar pe umeri praful constelatiilor ce s-a facut zacamint atunci cind iubirilor le-a apus steaua... esti voie buna, cintec si poveste! buna dimineata viata, hai peste mine navaleste si impreuna sa fim poveste care peste destin se suprapune si se pravaleste...

Universul e insusi Dumnezeu!

Se bat aprig pe cerul noptii cerbii intunericului... din inclestarea coarnelor se zadarnicesc stelele ca niste efemere clipe doar ca ele dainuiesc pina devin milenare! mai catre apus caii salbatici tropotesc spumegind parca din luna muscind... in linistea asurzitoare un tipat deznadajduit se aude!
Fiinta ratacita intr-un ungher de suflet se ascunde... ce clipa grea a sfiisiiat in doua universul! cine si cum a facut alegerea, cine face selectia suprema? cine scrie pe cerul tau clipe de destin, cine iti harazeste cerbii, cine iti spumega armasarii ce trag cu copita lor a ta soarta? cine te indeamna sa deschizi usa, sa patrunzi pe poarta? uita-te mai intii adinc in tine apoi da drumul tipatului care se zvircoleste in adincul tau precum o muiere parasita tocmai cind se credea stapina pe facerea lumii! du mai departe cuvintul ca forta, liant si durere, arzi cu el precum o torta, innobileaza-te cu puterea lui celesta caci el alcatuieste ruga iar cind prin taria lui neagra devine blestem, alege din fata sa, fuga... cuvintul suprem e UNIVERSUL, e insusi DUMNEZEU!!!

Zbor, planez... MULTUMESC!

Zbor fara sa planez... cu gindul ma apropii de stele! Bucuriile din mine sint inaltatoare, cum in adincuri ma pravalesc tristeti nimicitoare...
Planez fara sa zbor... ma duce gindul inspre crepuscul de lumina unde gindul nu e deloc minunscul, apoi ma poarta peste prapastii... vagaunile si cararile intortocheate sint arborele seqoia ce creste zi de zi odata cu a mea imbatrinire! Sint viltoare, inaltare si totodata prabusire... cenusa sint ca dovada ca am ars, ca am patimit... tresare in mine ca un semn de intrebare lumina ce domina intunericul si exulta de fericiri... cite vilvatai istovite, cite splendori risipite in clipe grele... dar cita bucurie!!! si cita sa poata duce un suflet pribeag, cita inima sa ai sa poti cara in ea tristesti zvircolite? cit univers in tine sa incapa??? cita insingurare plina de aglomerari si conglomerate sa iti fi fost rezervata? cite paradoxuri sa mai traiesti, cite contraste?
Luminile din ochi se intilnesc cu intunericul doar cind noaptea cucereste privirea... veghea se saruta in framintari cu nesomnul si astfel ia nastere gindul! Sint tot mai prapastuit de ginduri asa cum este un lan napadit de neghina si necuratirea bobului... care sa fie antidotul la asupriri de o clipa cind biruieste napasta, ce leacuri la neuitare sa ai?
Tot e bine ca mintea iti lucreaza, ca gindul cuteaza si fiinta din tine vegheaza si astfel urci in zbor pina la stele in citeva clipite... sint atit de aproape... daca acum intind o mina ating 2 si le culeg... una o opresc pentru mine, mai mica si plapinda... pe cea stralucitoare ti-o daruiesc TIE, ca fusesi aproape de ele, le-ai simtit impreuna cu mine lumina, ai citit vorbele mele venite din astral iar celestul lor s-a umplut de lumina ochilor tai atunci cind, citindu-le nu le-ai judecat aspru... poate doar cu bunavointa!!! e prea putin daca cu sufletul si inima iti spun MULTUMESC?!

Cum?

Musca din tine pescarusii tacerii... te zbati, mocnesti ca un jar, stringi pumnii in care cindva tineai stele ori crimpeie de cer! mergi nestingherit de vinturi, nu te abati din drum... esti atent la cei din jur doar din dorinta de a nu deranja... cinti in gind si in taceri neinflorite desenezi fraze... acoperi intinderi de gind cu nesfirsite carari care in tine sapa... un drum ieri, o carare azi, o cale poimiine... apoi iar poteci inspre stele, ori poate inspre vise...
Concretul si concisul nu au loc in abateri deloc tolerate... ele sint exacte tocmai prin definitie! stingerile sint mai degraba aprinderi si viltori, chemarile sint strigate de dor si de neliniste... luminile din ochi sint ramasite stelare sau sint flacari ce odinioara oblojeau visul diminetii la trezire... picaturile din soare sint nuferi ce nu te mai fac sa suferi caci in cufarul din suflet ori poate in sipetul inimii ti-ai ingramadit amintiri care dor, bucura sau urla de neastimpar... te duci mincind norii, cind simti ca din urma vine ziua care muri ieri si nu intelegi aceasta inexplicabila himera... cum e posibil ca din acumulari in care ai strins clipa peste clipa sa nu mai poti alcatui mileniul ce ti-a fost harazit la prima ta leganare in dansul ursitorilor ce te inconjurau fericite si surizatoare? cum sa nu tresari la frumusetea unui gind, cum sa nu luminezi, cum sa nu te rasucesti si tu in dansuri ale caror coregrafii iti sint impuse de destin? cum sa nu te implici, cum sa nu suferi?
Te uiti in adincul din tine si ce vezi? cuvinte nescrise, doruri, tacere? ori poate vezi nelinisti si patimi care maninca din tine, din trup, din minte, din gind, din steaua care esti, din tine!!!

LMA,AS!

Timpul zugraveste pe chip icoane si in lacrima ochiului drept deseneaza vitralii… se rasuceste clipa, se razvrateste, ii este atit de dureros si de greu drumul in travalii… caci naste apusuri dar rasare alte orizonturi… lacrimile care sapa pe obraz lasa margaritare in impreunarea lor in barba… dar e soarele dincolo de nori… in fiecare scoica din adincuri exista o perla iar in fiecare cuvint sint litere care infinitizeaza iubirea…
Ce ai facut TU, ce ai cintat ori ce ai daruit?
TU n-ai facut decit sa fii regina peste cintec, ai cintat iubiri ce apartineau oricui si ai dat in dar nemurirea care ti-a fost pusa in leganare!
Te-ai adresat lumii iar lumea te-a primit! “Lumea mea” este si a celor care iubesc cu puterea fiintei in care cinta iubirea!
Anul asta esti un pic mai saraca in suflet, ai inima un pic mai grea dar PRIVESTE CERUL… sigur se vor implini clipe de destin care sa iti aduca linistiri si nepatimiri…
Vorbele sint grele ca si clipa aceasta… inima e plina de un ultimatum adus tristetii si o dura si justa condamnare pentru frintura de destin!!!
Iti sint alaturi cu cuvintul, zbor alaturi de tine, imi flutura din cintul tau briza si vintul… mi se umple inima de soare si de a lui ninsoare, ma straluceste cintecul tau care ma insenineaza…
Anul asta primi-vei floarea-soarelui taiata din lanuri in care s-au vesnicit stelele, vei simti imboldul inimilor dar si bataia lor… in curmatura vorbei sau in mestesugul adunarii lor in slava pe care o meriti voi pune semn de urare pe care o stii si o cunosti…
SA-MI TRAIESTI MIE ASA CUM SA LE TRAIESTI TUTUROR ACELORA CARE TRAIESC IUBINDU-TI TRAIREA, SORBINDU-TI CINTECUL CU NESATUL DIMINETILOR IN CARE SOARELE SARUTA MAREA IN RASARIRI…
MI-E INIMA PLINA DE TRESARIRI IAR SUFLETUL ARE RARIRI DE DOR, CUVINTELE SE DUC ASA CUM ZBOARA UN COCOR…
In lumina unui vis albastru cobor, ma inalt spre ceruri inalte si ma preamareste cintecul TAU…
Am voie ca la aniversarea TA sa ma insotesc tot cu al tau cintec? Imi dai voie sa te port cu mine in lumi pierdute in orizonturi flaminde de iubire? Pot sa ma pierd in risipiri sisa te regasesc adinc in inima mea?
LA MULTI ANI!!!
Atit si nimic mai mult!
Va urma… in anii viitori!

Valentini si Dragobeti, inimioare si alti fluturasi...

De mult timp n-am mai dat o raita prin spatiul acesta... de multa vreme n-am mai asternut pe "coala" electronica ginduri! dar acum am gasit clipa de popas si iata ca incep sa creionez rinduri despre dragostea ce reprezinta leit-motivul acestor zile! ei bine, tocmai asta ma intriga: de ce sa vorbim despre dragoste doar pe 14 sau 24 februarie cind ea, dragostea, trebuie sa ne insoteasca zilnic! nu ea ar trebui sa fie motorul care ne duce mai departe? n-ar trebui sa ne anime in fiecare zi??? de ce sa fie inimioare si fluturasi doar in aceasta perioada? de ce cadem din nou prada comercialului, de ce ne uram in aceste zile de dragoste fie pe stil american sau in cel mai traditional si pur stil romanesc? valentini si dragobeti vor fi intruna in februarie, apoi martisor in martie... in fiecare an! dar dragostea ne este la indemina si pe 1 ianuarie si pe 31 decembrie! am zis sa fac un arc de timp cit tine anul... puteam alege oricare zi fara nici o importanta in calendar... in calendarul meu! tocmai spre a nu leza importanta si a o estompa in ierarhiile personale ale celor care cu mine interactioneaza n-am ales alte date! nu fac nimic premeditat dar nici la intimplare... ma cert cu mine insumi cum si voi poate va certati pe voi insiva! dragostea sa fie similara cu iubirea, iubirea analoaga cu amorul... inimile sa fie fericite de citi fluturasi le asediaza... dar ne gindim oare la larvele din care iesira spre lumi albe fluturii, la bataile cordurilor ce fac din inimi simboluri de iubire? de cele mai multe ori uitam clipa de ragaz a sufletului sau nu lasam inima sa se odihneasca potopind-o cu iubiri... implinite sau de cele mai multe ori cele care isi cauta implinirea ori poate murira neimplinite! chiar, vi se intimpla sa va aduceti aminte de prima iubire, de fata din liceu, cadeti pe ginduri cum v-ar fi fost viata daca ramineati impreuna... mie mi se mai intimpla sa ramin pe ginduri sau cu fruntea in palme si sa ma gindesc... cum cintam odinioara (inca mai cint!), cum speram la infloriri ale crinului ce ma gindeam ca sint (am ofilit, deja... hahaha!), cum zburdam bucuros de fiecare bucurie marunta (acum pasii imi sint maturi, hotariti si tot mai grei!), cum iubeam, mult si apasat sau mocnit (si acum iubesc dar mai cu indirjire, mai fara speranta!)... mi-e dor de bucuriile de atunci, de timpurile acelea ce aveau alte efervescente creatoare, de vremuri pe care nu vreau deloc sa le trec in uitare! mi-e dor sa rid in gura mare, sa vorbesc tare, sa cint pina dimineata, sa recit versuri in soapta sau sa le urlu ca apucatu'! mi-e dor sa fiu inima si fluture laolalta, sa fiu stea si cadere... sau sa fiu urcus chiar si anevoios... mi-e citeodata bine cu amintirile mele, alteori ma dor... sint uneori zbor de vultur hotarit... alteori strigatul mi-e ca un tipat de cocor... mi-e drag de dragoste, iubesc iubirea! stiu ca multa lume e cam la fel! atunci de ce, draga lume, sa fie doar niste zile ale acestor sentimente cind zilnic ne-am putea face timpul iubitor de dragoste sau dragastos de iubire!!! credeti ca ar fi prea obositor, prea coplesitor??? oricum iubiti-va mult, daruiti-va dragoste si faceti amor cu viata chiar si de Sfintul Valentin sau de Dragobete!!! cu dragoste si iubire...

Floare ori cal in galop

CU FIREA MEA ARTISTICA DE VISATOR BOEM, VIETII II SCRIU ZILNIC STROFE IN MARELE POEM, DIN VORBE MI-AM FACUT STELE, DIN CUVINTE ZBORURI, LITERELE LE-AM PUS UNA LINGA ALTA CU PATIMI SI DORURI, AM SCRIS CU MOTIV, FARA MOTIVE, AM FACUT MEREU DOVADA FIRII MELE EMOTIVE, SI NU SPUN DE ABORDAREA VIETII CACI N-AM TEAMA SA MA IAU CU EA LA TRINTA, ATITA TIMP CIT AM VISE, AM CEVA DE SPUS SI PENTRU ZBOR DORINTA NU O AM INFRINTA!

FOAIE VERDE, FOI DE ROSTOPASCA, AM SCOS CAII GINDULUI PE PAJISTEA SUFLETULUI CU ROST CA SA PASCA, UNUL SPUMEGA SALBATIC, ALTUL DA DINTR-O COPITA, ALTUL FREAMATA VREMELNIC, DUPA IARBA, DUPA PITA, UNUL GALOPEAZA, ALTUL LA TRAP ISI DUCE PASUL, ALTUL S-A RETRAS LA UMBRA, SA-SI MAI VREMUIASCA PUTIN POPASUL, SINT AI MEI, IN HERGHELIE, II ADAP SI II HRANESC, CHIAR DACA IN ALERGARILE LOR MA CONSUMA, MA DOBOARA, MA RANESC!

MA INTREBAM ACUM CE FLOARE AS PUTEA FIU FARA SA SUFAR, UN CRIN REGAL, UN ROSU TRANDAFIR ORI POATE UN ALB NUFAR, SAU AS PUTEA SA FIU LUJER DE LUMINA, DE LILIAC SA IMI FIE RAMURILE, DIN FIRE DE TRIFOI SA IMI FIE HAMURILE, SA STIU SA MA OPRESC DIN VINJOASA ALERGATURA, SA-MI FIE DRUMURILE VERZI CUM SINT CIMPIILE CU GRIU, CIND INOTI FARA SA ITI DAI SEAMA DE UNDE SI CUM CRESCURA ATITEA SPICE DE ITI AJUNG LA BRIU!

MI-AM DOVEDIT INTII MIE PERSONAL CA A SCRIE NU ESTE PENTRU MINE O INTIMPLARE, PENTRU ACEASTA STARE DE FAPT DESTINULUI II MULTUMESC SI II DARUIESC CONTEMPLARE, UNII SPUN CA VORBELOR LE DAU NUMAI DEZMAT SI DESTRABALARE, EU INSA SIMT CA SPATIULUI CE-MI APARTINE I-AM FACUT CADASTRU SI INTABULARE, CA AM STILUL MEU DE A UMBLA PRIN VOCABULARE, NUMELE SI SEMNATURA AVIND DEJA RECUNOASTERE SI VEHICULARE!

Sfarimata citadela ori neinvinsa fortareata

Sa-ti faci din raiul inimii regat, cu sufletul sa ramii de pamintul tau legat! daca viata stii sa ti-o faci regal atunci cu tot universul poti sa fii egal! mai urla cerul la tine, raspunde-i cu tinguite soapte, mirific infloreste viata in tine chiar de e zi, chiar de e noapte... se fauresc in tine in prabusiri de stele pravalirile de destin, stai cu ele la masa, invitati-va reciproc la ospat, la festin... chiar daca unii zic ca bati cimpii, c-o iei pe aratura, tu vei ramine stralucire ei vor ramine mereu ca timpii, purtind in ei doar mult venin si ura! nu te lasa infrint, fii mereu nedoborit de truda, alearga, trudeste, nu uita ca viata e o lupta cruda... nu-ti lasa sufletul sa devina sfarimata citadela, sa stii mereu sa iti faci inima neinvinsa cetate! altarul luminii sa il porti in ochi, catedrala sa iti faci fiinta iar pentru toate acestea sa ai mereu in tine si staruinta si straduinta! apoi vei inflori de cite ori luna iti va arginti viata si soarele iti va auri destinul, toti avem aura noastra, fiecare!

suflete-gemene

in mine tot cresc arbori si scintei, in ochii mei scinteie luciri de sarbatoare, in inima se inalta aripi ce duc spre inflorire, in stelele din mine sint strafunduri, in marea mea sint unduiri albastre, in cerurile mele sint ginduri sihastre, singuratati nebune de patimi fara rost, mai sint lumini cladite din albiri simple care cindva au fost... le tin in friu pe toate, nu vreau sa se risipeasca... ele ar vrea lumii sincer si generos sa se daruiasca... dar stii-vor oamenii, asa cum trebuie, sa le primeasca??? eu string, adun, acumulez, nu mai prididesc frumos sa imi fac in mine... citeodata dau pe dinafara si impart cu lumea astea toate... unii ma hulesc, se uita mai abitir ca la ciudati si la cei cu mintea dusi si plecati... altii se uita, minunindu-se a splendoare... altii imi striga in fata cuvinte grele... altii privesc dar nimic nu vad... iar pentru unii nici macar nu exist!!! sa ii conving de ceva anume nu ma straduiesc si nu insist... oricum stiu, in sinea mea, ca nu sint un neinteles! cine m-a priceput cu siguranta m-a asezat intr-un colt al sufletului unde e lumina! pe cei pe care nu i-am inteles chiar nu mai stiu unde i-am ascuns... daca nu ne-am acomodat unii cu altii atunci sigur nu ne-a fost data clipa aceea mare cind se intilnesc suflete-gemene... si cum sa nu fie asa acele salasuri sufletesti carora le-a fost destinat sa semene???

intrebari... poate prea multe!

Esti in stare sa te iei la trinta cu stelele? ai tupeu sa ii strigi ecoului intoarcerea, ai curaj sa zbori neinfrint macar pina aripile se desfac a inchidere??? stii sa definesti fericirea? ori fericirile? daruiesti iubirea? cui ii imparti iubirile? patrunzi in lumi neprihanite? te incarci cu descarcari de timp care evolueaza in treceri subtile de parca nu simti cind iti trec anii??? stii sa te mai miri, te mai surprinde ceva? stii sa iti ascunzi in coltul ochilor o lacrima sau in coltul buzelor un zimbet abia mijit? mai stii sa stii? mai speri sa speri? mai vrei sa vrei? mai intrebi intrebari? mai cuvintezi cuvinte si mai vorbesti vorbe??? mai scrii scrieri? mai stii sa asculti? pe tine cine te asculta? te mai revolti sau stai doar linistit in coltul tau de lume? te mai stie lumea pe nume? mai stii sa intrebi? mai stii sa raspunzi??? intrebari? uimiri? nedumeriri? deznadejdi? ori poate ca toate astea nu sint decit concretizari absolute? hai, ia gindeste-te in noaptea asta si miine dimineata frumoasa sa iti fie rasarirea! da? raspunsul miine seara......

aripi de zapada... fluturi de lumina... piine... ieri, azi, miine

mi-am intins bratele si am aripi de zapada! in ochi mi-a plouat cu stele de parca se pornira in vazduh fluturi de lumina... pe marginea drumului din mine creste iarba verde, mai incolo e un podet de ginduri... ma asez pe o banca de muguri ce stau sa plesneasca, in leganari de stele salcia din mine inverzeste chiar in toiul iernii, griul da in coacere si se face snop in ginduri... dati-mi o secera sa-i retez imbogatirea rodului, dati-mi sageti sa imi trimit spre cer bucuriile, cinta-mi-ar trimbite atunci cind ma bucur! dar... se aud stingeri de clopote ascunse in cimpii desarte, se coboara in soarele adincului lumina ce se rasfringe in milioane de cuvinte ce-si cauta risipirea... urla in mine a pustiu un gind salbatic ca un ciine ce si-a pierdut stapinul si casa... degeaba mi-e bogata masa cind bogatiile ei deja sint haituite inainte de a invita lumea la ospat, in zadar vrei sa imparti din piinea ta rotunda cind pina s-o asezi pe masa multi rivnira nejustificat la ea! pina la urma ii lasi pe toti sa rupa cite o bucata... acum incepe nebunia... caci nu se multumeste fiecare cu cite o bucatica spre a lua cu totii cite putin! pina la urma putina faina din griul ideilor, apa din sentimente, sarea gindurilor rasarite in dimineti si maiaua pe care fiinta din tine ti-a pus-o in plamada! iata ingredientele unui aluat bun... facem impreuna piine, o coacem la focul ce in noi salasuieste? cum cind o framintam? cum cind coacem piine? ieri, azi, miine....

Ningindu-ma cu intuneric

Sint ningeri albe si grele... zapezi peste ginduri se astern tacut! un geamat mut ca o ultima icnire tresare in natura amortita de albire... se naste pe cerul gri o prefigurare de senin... se lasa seara peste gind si lume... parca nu mai e loc de sotii si de glume! deveniram dintr-odata sobri si de negrul seriozitatii patrunsi! mi-e dor sa mai zburd prin ningeri pina ma fac una cu natura! mi-e tot mai dor de lumea copilariei cind stiam ce e jocul si joaca! azi ne jucam doar cu gindurile pe care le rastalmacim si in noi le tinem inchise caci lumii de i le arati i se par ilare! eu pentru asta militez... pentru dialog si interactiune, pentru relationare si arta... conversatiei! caci toate pleaca de la A VORBI, A SPUNE! toate se sprijina pe CUVINT!!! si rugaciunea si blestemul... si facerea de bine si ponegrirea... si iubirea si ura... pina la urma si dorul si starea de nevoie tot pe cuvinte se bazeaza! e nevoie de cuvintari si de incuviintari! colindul de craciun, cintarile noptilor de inviere toate ne poarta prin vremuri si timpuri... acum ninge, miine se topeste, primavara in suflet ne infloreste, vara soarele in suflet ne incalzeste iar toamna cu sentimente ruginii ne imbogateste... si iar ajungem la ningeri si intunecari... e dura contradictia, nu? albul ninsorii si intunericul ce in suflet apasa... sint ningeri albe si grele... ramin stapin peste timpul meu si el cu mine, ningindu-ma cu intuneric!!!

"Ginditi-va la ce ati vazut, viata va apartine!"

Clar, hotarit lucru editia de azi a emisiunii CELEBRI SAU NU LA MIHAELA TATU a fost un regal... cu invitati care au emis ipoteze, frinturi de ginduri si reactii! campioane in platou, un claudiu bleont remarcabil si dezlantuit (in stilul lui inconfundabil!), un toma enache liric, leticia si tavi clonda, reprezentatii noului val muzical si cu IZABELA BARBU - JEZEBEL, o adevarata revelatie, un munte de voce si de traire iar mihalea a stiut sa comprime momentele si sa le dozeze asa incit sa iasa o emisiune memorabila! am zis mereu ca antena 2 urca incet si singur in topul televiziunilor printr-o grila dinamica, emisiuni variate ca mod de abordare si realizare, cu oameni corecti in aprecieri si pina la urma fiecare productie are cite un virf de audienta care ridica ratingul general al postului... apreciez emisiile acestui post iar emisiunea de azi a lui tatu cred ca e editia-fanion a postului in luna ianuarie... mihaela ramine orice ar fi  DE 3 X FEMEIE, chiar daca brandul asta de emisiune apartinea postului unde ea era acasa si era diva!  la A2 a crescut frumos si sigur, a evoluat, a confirmat, a inflorit si acum are din nou statutul pe care l-a avut la plecarea din media pro... ce frumoasa e starea cind te imbogatesti de la cei cu care interactionezi... ce inaltator iti infloreste sufletul cind ai de la cine sa iei inflorirea... fericita trebuie sa fii mihaela... ca te implici, primesti si daruiesti... cel mai mare compliment pe care il puteai primi la finalul acestei intilniri de suflet a fost declaratia din final a lui claudiu bleont care da si titlul acestor insemnari: GINDITI-VA LA CE ATI VAZUT, VIATA VA APARTINE!!!

Cring si padure

Esti tot mai padure, copacii din tine se aduna in cring dar in mijlocul gindurilor se face poiana... izvorul inimii susura iar cerbii inimii se perinda pe linga caprioarele-idei! iti vine sa zbori ori sa-ti cinti cintecul in ciripit de pasari cintatoare... te intreaba inima cite zile iti vei mai duce aprig viltoarea, de ce nu te potolesti naibii odata si sa tragi mai a nepasare! de ce? pentru ca iarba in mine creste si e verde, cerul se desfasoara albastru si senin, stelele sclipesc iar florile ce stau pe marginea sufletului sint tot mai colorate si inmiresmate, deloc spre ofilire... de ce se baga unii ca musca intr-o gramada urit-mirositoare? de ce atenteaza la echilibrul ce ti l-ai faurit in interiorul tau si la care trudesti de 40 de ani? de ce se lasa cu neprielnice vinturi? de ce sa nu aiba fiecare drum asa cum si-l doreste? atita vreme cit functioneaza "principiul neamestecului in treburile interne" nu vad rostul implicarii nejustificate si mai ales facute la modul execrabil! chiar nu mai e nimic valabil? chiar nu mai are nimic importanta? iti faci miinile crengi prin ridicare inspre cer, bratele sint inflorite ramuri... degetele de la miini  sint ramificari inspre lumea cerului infinita iar legatura cu pamintul o faci prin degetele de la picioare... ori poate ca prin ele te inradacinezi si astfel te inrudesti si mai bine cu pamintul, cu solul... indiferent ca e searbad, reavan sau nisipos ori manos ca un lan! mi-ar placea ca fiecare sa fie arborele care isi doreste sa fie ori sa ii rida obrajii cum bucuroasa sta o muscata inflorita la geamuri inconjurate de perdele albe si dantelate... caci dantele se fac gindurile si trairile urzesc in tine padurile ce tinguiesc in adincul din tine ca visul nestramat ori in despletiri de ploi si inverziri sau poate nuferiri astrale... chiar daca toate cerurile in noi se fring raminem peste vreme si padure si cring...

Nescrieri dar invesmintari

N-am mai scris o vreme... pe aici n-am mai intors file de gind! n-am mai scuipat in palme, frecindu-mi miinile a spor asa cum face omu' cind se apuca de treaba... n-am mai avut vint care sa ma duca, n-am mai avut in ochi stele dar am avut lovituri sub centura care mi-au adus suferinta! cineva imi zicea ca exista durere fizica si suferinta sufleteasca... asa e! dar ce te faci cind nu mai esti deloc in stare sa le delimitezi... cum sa le tratezi, ce medicatie sa le administrezi? cum sa te ridici si sa nu te mai infioare crivatul ce intra in tine prin sufletul gol, dezvelit pina la piele... cum sa ti-l invesmintezi in ploi de ginduri si sa ti-l infloresti in povesti de viata cind nu mai ai deloc puteri sa mergi mai departe! in inima imi fac mereu living, sufletul meu e mereu sufragerie... ori poate e doar un cimp mare cit 2 baraganuri la un loc... de ieri mi-am faurit in mine un munte! inalt cu piscuri ascutite. fii-va tare greu ca unii sa il mai escaladeze indiferent cit de alpinisti s-ar crede... prin copacii ce vor creste pe el sigur vor fi de acum vulturi care nemilosi vor fi... de acum la atac raspund cu riposta! voi imbraca hainele rabdarii atita timp cit si lumea are cu mine rabdare! daca primesc vorbe grele fi-ti siguri ca le voi intoarce! nu mai sint omul care face frumos doar ca sa nu deranjeze! nu vor mai fi nescrieri si nici cuvinte nespuse! vor fi invesmintari iar amintirilor ultimelor zile ciudate le voi aduce in mine inmormintari!!!

reintilnirea cu tine insuti

mersesi o vreme in deriva! te-ai abatut din drum, ocolindu-l pe cel drept iar pe margini au stat vulturi gata din tine sa manince, cu ramasite de suflet ce mai ridea un pic sa se infrupte... o raza de speranta te-a zguduit, o reintilnire cu tine insuti ti-ai ingaduit! a inflorit din nou steaua care va fi mereu in tine... te-ai gindit cum ti-e mai bine! acum te-ai scuturat... de amintiri hide te-ai rupt! cine in tine nu a vazut lumini nu are cum sa fi simtit stralucirea. asa ca bine facusi ca te-ai spalat de himere si de zbucium... daca stai si te gindesti bine nici nu s-a meritat atita consum, atita risipa... ai pornit bine... continua! deseneaza-ti din nou trasee, fa-ti itinerarii, stabilesteti destinatii! taie raul din radacini... scoateti din cap ce nu merita acolo sa porti: cosmaruri, oameni neimportanti, fapte fara noima, stele apuse si vorbe goale! stai la colt si prindeti fiinta cind suspina, oblojeste-i rana si spune-i ca de astea tot o mai avea parte! cauta-te in propriile adincuri si fa asa incit intilnirea cu tine insuti sa fie sinonima cu bucuria visarii si noaptea grea cind peste cerul tau e numai suspinul, oftatul si mai ales plinsu-ti!!!

suflet fara radacini

Inger de lumina si aripile sale... cind ti se deschide o usa, cind in tine un licar se aprinde din cenusa... e viltoare, e zbatere, durere, dor... si cit e de-al dracu' cind la toate astea ai randament si spor! staruie in tine o neagra umbra, se deseneaza in tine o linie sumbra... nu e a norocului, nici a destinului. nici nu mai stii daca vreodata te-a iubit cerul, stii doar ca i-ai daruit adevarul, stii ca imensitatea se poate face mica-mica cit s-o pui in buzunarul de la piept de unde cindva scoteai stele... s-a razvratit si se rascoala linistea care acum te patrunde... treziri in tine se scoala, iti faci din suflet alba coala si scrii... cuvinte, stele, pasari, visari, lumini, culori... de toate! le aduni, le insiruiesti, ca un riu de munte siroiesti printre stinci si povirnisuri sau prundis! te strecori ca o insinuare, ca o iluzie te daruiesti fara sa te asemeni cu miracolul! te nasti de fiecare data... renasti cu fiece clipa ce te doare... ai grija si ti-e sufletul nevoie-mare de cita vinzoleala e in tine... de atita brambureala obosesti. visul te subjuga dar nu i te predai... il schingiuiesti ca si el te stirbeste! te faci lumina dar ea se risipeste... nu o tii pentru tine! deloc... caci ce a-i fi daca n-ai imprastia albirile din tine... ori poate luminarile gindului aduc doar jocuri turbate de umbre ce se inradacineaza in sufletul ce radacini in tine nu mai are!

uimire

sint tot mai uimit cum stau flaminzii sa muste din tine... cum stirnesti invidii fara ca macar sa stii de ce? ma contrariaza reactia unora, stilul de abordare, invadarea unor spatii ce nu le apartin... nu au nici o calitate... nu sint invitati, nu sint ai mei, nu-mi apartin! doar ca sa te bagi in seama, doar ca sa fii parte intr-o lupta inexistenta! am zis, nu dau cu barda, nu injur, nu ma revolt... insa in fata atacurilor trebuie sa ripostezi macar aparindu-ti principiile si de ce nu numele si persoana! plecati, stihii ale intunericului ce sinteti! imi pun sufletul stavila si tot veti fi doboriti... nu imi explic nimic... am obosit sa caut intelesuri... las timpul sa faca ce vrea... azi nu mai fac gesturi, nu ma mai agit!!!

EMINESCU

ZIUA ACEASTA STA SUB ZODIA EMINESCU, ESENTA E DE ROMANESC, S-A VESNICIT CU INGERII POETUL, DE LA NASTERE II FU DAT SA DEPASEASCA OMENESCU', S-A LUCEFERIT FARA PERECHE, FARA SEAMAN, INCA NU I-A DEVENIT NIMENI STIHUITOR GEAMAN, DUPA EL VOR FI SCRIS SI ALTII SLOVE LUMINOASE, VOR MAI FI AVUT SI ALTII SCRIITURI INIMOASE, DAR EL RAMAS-A PRIN VESNICII DE VREME SIMBOL NATIONAL, A RECUNOASTE ASTA E LOGIC, ESTE RATIONAL!

40 de-a binelea!

A trecut ziua de ieri... in amintirea celor 40 de ani impliniti! Cite avertizari, cite puneri in tema! c-o fi, c-o pati, o sa vezi tu! ei bine, fratilor, nu m-am "depresat", nu am avut o criza, nu am trecut prin faze de negari sau sa simt ca sint un tren pierdut in uitate gari... nu... deloc! nu mi-a urlat fiinta, nu m-a tradat trupul, n-am scirtiit pe la incheieturi... tot cu 15 ani mai putin imi este starea... sper sa ma tina optimismul si sa nu am parte de vreo reactie tirzie! hehehe... mare imi fu uimirea de cite semne si semnale am primit... n-am facut nimic sa le merit, intr-atit de frumoase, nenumarate si in avalansa... nu ma gindeam nicicum, nicicind ca vor fi asa de numeroase pe toate caile de comunicare ale timpului aflat sub impact tehnologic... am incercat sa raspund (eu zic ca am si reusit!) fiecaruia in parte, personalizind raspunsul in functie de starile ce ma copleseau... covirsitoare zi din punctul asta de vedere! dar frumoasa si luminoasa... unii spun ca a fost in concordanta deplina cu mine! eu ce sa zic? or avea oarece dreptate, mai stii?! sint pregatit sa intimpin si toropeli si insingurari acum cind deja timpul meu e 40 si un pic, 40 de-a binelea! dar inca mi-e bine, inca am pofta de zbor, inca daca intind o mina adun stele, inca de mi-am pus o litera in gind infloreste cuvintul! inca valsez cu viata, chiar daca ea vrea ritmuri moderne... ma adaptez... imi educ fiinta, imi conturez sufletul dupa zdrentuitele clipe de dinainte! mi-e bine! uimitor!!! fie-mi mereu timpul asa cum imi este dat! nu il voi masca, nu il voi ingramadi in alte spatii! de ce as face-o? sint anii mei traiti, purtati cu grija si am sentimentul ca deloc nu i-am furat vietii, nu i-am sterpelit de la destin... pofta de viata si chef, bucurie si speranta... astea le am din fire! doar o data daca ma scutur deja al doilea pas e facut... sper sa am putere de scuturari... vedem cum o fi la 50! sinteti ai mei si cu siguranta va voi spune la momentul oportun... pina atunci sa traim AZI, cu amintirea zilei de IERI si in asteptarea zilei de MIINE... prezentul este elocvent mai ceva ca o dovada, mai ceva ca o teorie veche demonstrata pentru vesnicie si deci neschimbata! sa traim clipa, sa-i savuram vesnicia, nenegindu-ne trecutul dar construind frumos viitorul... eu asa voi face... cu ajutor divin! pina la urma acolo e forta, acolo e steaua!!!

40 de ani

SINT 40 DE ANI ASA CUM SINT PAHARELE PE CARE LE BEAU SFINTII, SINT ANII MEI BOGATII, FRUMOSII SI CUMINTII, SINT AI MEI CIT NUMARUL DE TOVARASI AI LUI ALI BABA CE S-A IMPRIETENIT CU HOTII, IMI APARTIN INTREGIME SI CU TOTII, SA FIE ASTA JUMATATEA VIETII, CIT O COSTA ANU’, CARE O FI CURSUL PIETII, POATE VREAU SA CUMPAR, POATE AM DE VINZARE, CINE STIE CE MI-O MAI REZERVA VIATA CA TOT MA UIT DAR NU ZARESC NIMIC IN… ZARE!

39 spre 40

S-a cernit vremea, ma ninge cu stele timpul... cerbii gindului galopara prin ceruri de poveste... nuferii mi-au inflorit in cintec, culori mi-au luminat cuvintul, stele ma inversunara sa ma ghemuiesc pe crestetul destinului, sa escaladez muntii inalti pe care viata mi i-a scos in cale! au fost obstacole, le-am depasit, au fost ghimpi, i-am scos din suflet, au fost sclipiri de soare in geruri cumplite si adieri in veri toride! norocul mi-a fost mai mereu tovaras, sansa mi-a fost sora de multe ori, oameni buni am avut aproape... au fost si oameni scirnavi si gaunosi ce s-au simtit amenintati desi eu nu i-am napastuit deloc! chiar si acum ma sapa si cu noroi arunca... dar experienta de viata m-a determinat sa stiu cind si cum sa contracarez... mi-am facut din principiile mele, calauze pe drumul vietii, odata ce mi le-am insusit de la ele nu m-am abatut! citeodata imi ameninta unii poiana din suflet... simt cum li se usuca gitlejul ca imi ies mai toate... niciodata nu am hulit, nu am urit pe nimeni, deloc n-am invidiat! n-am rivnit la bunul nimanui, la femeia altuia, la bucata de piine sau la bogatii altora! slava domnului, nu am dus lipsa de nimic pina acum dar am trudit din greu si daca am ceva mai mult decit altii e pentru ca chiar m-am straduit! chiar sint mindru si nu mi-e deloc rusine cu ce am facut, scot capul in lume si ma port cu semetie... nimeni nu ma are la mina cu nimic, n-am zadarnicit nimanui clipa de afirmare sau n-am ucis cuiva vreo sansa si vreo speranta! dimpotriva... mereu am sperat ca daca mi se aduna lumea in preajma e pentru ca sintem la fel, fara scopuri ascunse, fara parsivitati, fara ascunzisuri! detest si acum reneg pe oameni  3 P: parsivi, perversi, perfizi! nu ma gudur pe linga nimeni, sint franc si transant... nu sint deloc pupincurist... prefer sa musc omul de obraz decit sa il pup in dos... in ultimele saptamini lumea mea s-a naruit un pic tocmai ca am avut parte de niste astfel de episoade... dar, gata, de ajuns! m-am scuturat... sint altul de acum... am inca 39 dar de miine, dupa prima jumatate de ora a prinzului voi schimba prefixul si deci intru la alta categorie...
imi voi lega de vis sperante, voi arbora steagul prieteniei, voi flutura pe cerul sufletului stindardul bucurie... ma mai apasa cite o grija, incep sa simt urletul unui cocor sfisiat de imensitatea cerului dar inca port in mine sufletul unui copil caruia ii place sa zburde, sa se bucure, sa se joace...
imi voi inflori in inima cintecul, din vorbe voi face trandafiri si voi fi mereu liliac alb inflorit in a 14 a zi a fiecarui an... voi avea grija sa am o picatura de soare in suflet, el sa lumineze luna din inima... voi avea mereu aripi de lumina, straluciri aurii, irizari argintate!
voi fi mereu corect in atitudine, sincer si dezinteresat... ma voi hazarda in zborul spre inalt, voi darui la rindul meu stele, zbaterea mi-o voi continua-o...
un singur lucru nu pot sa controlez... destinul... posibil ca pina la urma toate acestea sa nu se implineasca... posibile sint alte variante daca nu e sa fie ce iti doresti! dar, multumindu-i lui Dumnezeu, chiar nu am de ce sa il miniez... pentru ca imi ridic ochii spre EL, ma iubeste...
poate ca steaua mea e demult apusa, poate ca abia va cunoaste rasariri, poate sint cintece nescrise, vorbe nerostite, poate ca sint doar o inima insingerata, un suflet ce patimeste... sint bun atita vreme cit lumea este buna... daca se intimpla altfel, am sa invat sa ma retrag...
am sa imi port senin anii, am sa ma bucur de fiecare clipa, am sa zbor chiar si cind ma va durea o aripa, am sa cutez, am sa induplec clipa, timpul, eternitatea, zborul, dorul, am sa ma inalt, am sa cobor in adincurile din fiinta mea iar cind voi iesi din nou la lumina, voi scoate la iveala comori nebanuite... sper asa sa fie...
de miine 40! un alt deceniu, o alta generatie... ca un inceput de veac cind pentru secunda poate nu mai ai leac, cind pentru virful de pisc te inalti inca asumindu-ti pericolul pe care il impune acest risc...
am sa ma straduiesc mereu sa fiu liliac alb inflorind in fiecare ianuarie, 14... atitia ani citi vor mai fi sa fie...

Vorbind cu mine...

Iar a mai trecut o zi... s-a mai scurs un interval, se mai dusera clipe in vazduhul amintirii... brat la brat cu stele inmugurite ori cu vise inmiresmate se tinguie viata pe linga tine ca o insinuare! te intrepatrunde un spirit si o senzatie, te invaluie un dor, o lacrima te seaca... inca un timp in eternitati trecute pleaca... iar se asmut spre tine ciinii nepasarii, vulturii nerabdarii si navalasesc in devalmasii cocorii unui gind ce musca din tine dureros... va mai trece si miine o zi, si poimiine!!! sperantele nu mai au izvor caci prea multi le taie din radacina iar urletul neimplinirii e doar un scincet mut... tristetea ti se supune fara pic de spirit de revolta! deznadejdea e toata numai zimbet ca pe chipul tau sapa cite o cuta, adinceste un rid... e bucuroasa de recolta! nu te mai lasi condus decit de dezodonari de stele plecate in alte universuri ce tinjesc sa-si preamareasca nemarginirile... in tine cindva lumina curgea in potop de fericire... in ochii tai era odinioara multa culoare, atita lucire... iti legara in lanturi grele unii visul, iti incatusara bucuria in ceruri acoperite de nevisare! de unde sa mai aduni resurse cind cateii de linga tine iti tot intind curse? de unde sa mai fie culori, cum sa mai infloresti in splendori? nu mai cugeta, nu te mai intreba? esti hotarit sa devii si tu ca toti ACEI! dar nu lasa sufletului tau induplecari de soarta, mai bine da-le lor plecari definitive pe poarta... fereca-le pentru totdeauna acelora care te musca intrarea in inima ta, nu iti fa sufletul cusca pentru cei care au in mina dreapta un pumnal si in stinga o pusca iar in ochi sageti de arcuri cu care te-ar nimici si te-ar trimite in tarcuri... da-le o lectie dura, arata-le ca, prin micimea lor, tu esti incomensurabil... prin tot ce simti! ei sint expirati demult, tu esti inca valabil! ma uit dupa stelele care, demult, in vremuri uitate straluceau, lumindu-i si pe cei din preajma! sa-ti fi luat ei toata energia si bucuria? asa hulpavi sa fi fost, sa te fi stors de tot ce era in tine? ce naiba, esti om mare, sfideaza-i si da-i celor caruia apartin, caci de mult in mina diavolului s-au dat... ei, oricum, sint intunecati deci aprtin noptii, tu pastreaza in tine LUMINA! atita doar iti doresc: ai forta sa ignori, sfideaza, nu contracara, fa-te frate cu rabdarea si nu izbucni! vrajmasii tai isi vor inghiti exact micul dejun plin de rele pe care ti l-au pregatit... nu riposta, doar refuza... sa le faci jocul, intuneca-le norocul! de ce sa te injosesti facind ceva ce numai ei fac? de ce sa nu fii altfel asa cum opus le-ai fost mereu... de fapt nu e vorba de opozitie ci doar de diferenta, ceea ce ii afecteaza, ii macina, ii seaca, ii doare! dovedeste asta, da?! promiti??? cu tine vorbesc... adica numai cu mine!!!

Lumini de stele

Gestul in sine poate produce inversarea unei situatii! Cind nu te astepti, cind speranta parca deja murise un om face un gest... omul caruia tu i-ai facut cindva o figura intr-o doara, necrezind ca va fi implacabil si autoritar... si tocmai el azi iti face dovada ca te-a apreciat in acest rastimp! Ti-am spus mereu, tu , lumina de stea, calca-ti pe orgoliu, rupe-te de lumea pestrita actuala si revino acolo unde luminile te-au purtat prin stele atitea timpuri... stii ca de fiecare data, cu sinceritate si dezinteres, ti-am zis ca locul tau nu e cel care aiurea si anapoda ti-a fost dat in ultima vreme... tu ti-ai facut nume, statut, brand si nemurire... ramii pe ginduri dar nu trai din amintiri! fa, actioneaza, trudeste si te implica! de fapt asa ai facut mereu... de ce te-ai fi schimbat, de ce te-ai fi "dat" cu altii? tu esti a lumii, nu, nu-ti mai apartii demult! poti face tu orice, te poti duce in virf de munte, poti cobori in adinc de pestera... soarta iti e fauritoare si mestera si tot in iubirea lumii te vei scalda! ma bucur ca azi un OM a facut gestul... simt, presimt ca asta va fi reversul medaliei, ca astazi s-a produs din nou apropierea... imi doresc ca ce ti-am dorit sa se intimple... deja perspectiva unui viitor apropiat imi zvicneste pe la timple... mi-ar placea sa ramin sa contemplu tot ce lumina gindului meu strinsa intr-un fagure de simtire ca intr-un templu ti-a dorit de fiecare data! iti doresc sincer lumini de stele, temple in gindire, altar in simtire si peste toate sa treci, peste a timpului ultimului an amintire! ia-ti sufletul in palme, du-l  deasupra marilor calme, si dupa restristea de moment din puterea exemplului fa monument! cu tine vorbesc... da, cu tine! nu fa ochii mari a uimire, dupa gestul te azi doar ce va urma mai poate sa te mire...

Persoana nu personaj!

Dezamagiri, deceptii, pareri de rau... cind nu te mai poti scula de jos, cind genunchii rapusi de plumbuiri nu te mai asculta si pasului nu ii mai dau forta... privesti in golul ce s-a creat in tine... e hau adinc, e intuneric si este asa rece... unde e marea de stele, oceanul de flori, lumina din forta? unde e gindul ce odinioara nu isi mai astepta rindul si dadea navala sa se contureze in valmasii concrete? unde sint cei care au inflorit in preajma-ti, unde sint creionarile pe cerul ce senin era odata? unde sint clinchetele de clopotei? de ce se transformara in dangate de clopot? de ce se urla, de ce se prigoneste? de ce se tace, de ce vintul turbat in tine goneste? stai, faci sinteze, te gindesti cum s-au scurs multe pe linga tine... cum unii au speculat clipa, au profitat de o neatentie? ori n-a fost ezitare si doar ai vrut sa vezi cum actioneaza cei care cu tine interactioneaza? cum oare sa te ridici cind toata greutatea lumii s-a abatut pe umerii tai... cum sa-ti inalti ochii spre lumina cind ea nu vine decit de la candela din coltul unde ti-ai facut altar... de suflet! chiar, te intrebi mai ai in tine insufletire? de ce nu poti sa condamni timpul si sa il judeci?
GATA! de ajuns... de acum ma inalt si cresc mai abitir decit pina acum!
HOTARIREA e cea care imi da determinare!
am scopuri, teluri si motive!
pe toate le-am pus acum in dreapta rinduiala... timpului o sa-i cer socoteala curind, cind nici macar nu se asteapta!
asadar, povestea mea se scrie... ramin o persoana, detest sa fiu personaj...

DOR SA CINT...

MI-E DOR SA ZBOR, SA MANINC STRUGURI

MI-E SETE DE ALBASTRU SI DE STEA

IMI PARE BINE CA-MI DAU MUGURI

MA BUCUR CA-S CHEMARE SAU DOAR UN FULG DE NEA

STRIGA IN MINE CERURI CA SI CIINII

MA IMPRESOARA, MA URMARESTE CHIPUL TAU

MA BUCURA ATINGEREA FINA A MIINII

MI-E BINE, RAU SI IARASI RAU…

DE CE MI-E RAU SI NU MI-E SOARE

PREA LARGUL LOC CE INIMA SE CHEAMA

PENTRU CA VREAU DIN SCAI SA DEVIN FLOARE

SA IRADIEZ SI SA IRUMP, DAR FARA TEAMA

CACI MI-AS DORI SA FIU CA TINE

SA CINT DE DOR SI DE IUBIRE

EXISTA FORTA SI CREDINTA IN MINE

MAI TREBUIE NOROC, CITEVA FIRE…

         SAU POATE NU, TALENT NU AM

SI-N MINE ESTE O PARERE

ATUNCI PE CINE SA RECLAM

CA SUFLETUL MA DOARE SI IMI CERE…

CE-MI CERE SUFLETUL SA-I DAU

DOAR BUCURIE, CINTEC SI CUVINTE

MAI APOI INCERC SA IAU

DIN NOU DRUMUL SPRE INAINTE

SI CONTINUIND SA SPER

LA REINTILNIRI SI CINTEC MULT

ACUM ATITA DOAR ITI CER

        MAI LASA-MA SA TE ASCULT…

SA FII!

sa fii lumina, bucurie si cuvint... sa ai credinta ca si certitudinea ca nu te risipesti in vint... sa fii ce vrei si ce iti este dat sa ajungi... sa fii lumina de stele cind intunericul vrei sa-l alungi... sa fii chemare cind pentru altii esti cautare... sa fii intotdeauna mindru, drept si tare... sa fii mereu  inflorire cum izbunesc florile primavara pe ramul unui pom... sa fii orice pe lume dar inainte de toate sa nu uiti sa fii OM!!!

nedumerire

E cerul smaltuit cu stele, un strigat de clopot deseneaza pe el din dureri tacute dantele, e linistea dusman si este nemiloasa, cind se sparge in picuri de lumina ca o cucoana piloasa, urla amurgul in desenari abstracte, de zici ca vesnicia a intocmit acte, a semnat contracte... te uiti in jos, privesti in sus, nu este soare nici la rasarit, nici la apus, apoi cauti luna seaca si zaluda, pina la urma soarele cu razele sale, ce se preling, te lumineaza si te uda... sa fie asta un text fara noima si absurd, sa fie cel ce il citeste nevazator si surd?!

FERICIRE

FERICIRE… CINTI PRIMAVARA PE LA URECHI POVESTI, IN FIECARE ANOTIMP IMI DAI VESTI, VII ADESEA IN SUFLET CU DIVERSE OCAZII, CU MOTIV, FARA MOTIV DAR ASTA E BINE… ESTI DARUL VIETII SI CADOUL TRAIRII PE CARE FIECARE SI-L DORESTE SA IL PRIMEASCA DE LA DESTIN! ADUCI ASTEPTARI, TINJIRI, INDIRJIRI DE CLIPE, VII CU POTICNIRI DE SORTI DAR CE INFLORIRI II ADUCI SUFLETULUI CIND DESCHIZI ALE SALE PORTI… FIECARE ISI LASA USILE INTREDESCHISE SA-TI FIE MAI LESNE PATRUNDEREA IN INIMI, ORICE OM TE VREA… TU INSA, ALEGI… E DREPTUL TAU SA STII UNDE SA ITI GASESTI SALASUL IAR DACA TI-AI OPRIT POPOSIREA ATUNCI INIMA TRESALTA, SUFLETUL NU MAI CUNOASTE OBOSIREA! FIE-TI MEREU DORITA ZBATEREA SI ZVICNIREA, FA IN ASA FEL INCIT, LA ORICE VIRSTA, SA-TI CONSTRUIESTI ZIDIREA SI ASTFEL FIECARE INDIVID, PRIN A SA SI A TA BUCURIE, VA LUMINA FERICIT OMENIREA SI ISI VA DOVEDI, IN TIMP, ROSTUL SI MENIREA! POTI VENI IN LUCRURI MICI, PRIN FAPTE MARUNTE DAR ASTEA ADUC MARETIE SUFLETULUI, LUMINEAZA ZIUA DE AZI, PE CEA DE MIINE, TE FAC SA FII BUN CA O CALDA SI ROTUNDA PIINE SAU SA AI BUCURII SIMPLE CA ATUNCI CIND SE BUCURA DE STAPINUL LUI CEL BUN UN CIINE, SI IN OCHI SA PORTI LUCIRI IAR OMULUI DIN TINE SA II ADUCI CLIPE DE STRALUCIRI DIN ACEASTA FRUMOASA SI SIMPLA INSIRUIRE DE FERICIRI!!!

singur... singuratate

Esti singur numai atunci cind nu mai ai sa-ti spui nimic.

Stai citeodata cu fruntea in palme ori poate iti freci miinile a neputinta… te uiti adinc in tine, in strafundul fiintei si vorbesti cu tine insuti! Daca s-a stins in tine flacara si nu mai ai ce sa iti spui atunci urla in tine lupii singuratatii adevarate… de nu mai infloresc in ochii tai nuferi si stele, te-ai insigurat si astfel devii pamint pentru tristeti napastuite… fa-ti in suflet soare si lasa o raza sa se intrepatrunda… du gindul departe pe fir de unda asa incit nimic si nimeni sa nu il ascunda! Fugi de insingurari si nu uri iubirea… ia-te de tine, te cearta, nu fii milostiv cu tine… fii dur intii cu propria persoana abia apoi cu altii… adu-ti in preajma cintecul, infloreste cuvintul in tine si asa vei fi pasare, floare, val de mare, picatura de soare… fii propriul tau mester care faureste dar nu nega fortele divine, nu dobori credinte si fa-ti din toate motive de sirguinte! Asa nu te vei indeparta de lume, de oameni, nu vei fii singur… nici macar atunci cind nu mai ai nimic sa-ti spui!!!

DESPRE MINE

SINT DOAR UN SIMPLU OM, O PERSOANA NICIDECUM UN PERSONAJ, MA PLIMB PE AICI DIND CLICK-URI, FACIND BUTONAJ, NU MA AFISEZ LUMII ALTFEL DECIT IMI FU ORINDUITA PLAMADIREA, CHIAR DACA MA STRADUIESC CA CELOR DIN MINE SA LE RINDUIESC FRUMOS INGRAMADIREA, SINT FLACARA CE ARDE, SINT APA CARE STINGE, SINT PRAF DE STELE CARE PRIN SCUTURAREA GINDURILOR CU DRAG VA ATINGE...

VA ONOREZ CU BUNA MEA SIMPLA INTENTIE, IN ALCATUIRE DE VORBE FARA PREA MARE PRETENTIE, SUFLETUL MI SE DARUIESTE, NU ESTE IN DETENTIE, N-ARE RETINERI DELOC, N-ARE RETENTIE, ATITA VREME CIT INTRE NOI ESTE CONVENTIE, NU SE APLICA NICI O CONTRAVENTIE, PINA LA URMA BLOGUL ASTA E MARE INVENTIE, E BINEVENITA SI PRIELNICA IN VIETILE NOASTRE A LUI INTERVENTIE!!!

CERUL MI-A DAT CITEVA STELE CU ELE SA FAC CE DORESTE DORINTA MEA, AM OPRIT UNA MICA PENTRU MINE CU RESTUL VREAU SA FERICESC LUMEA, DECI CE-MI PRISOSESTE VA DAU SA FIE IN VOI MULTA SCLIPIRE, SA VA APROPIATI DE CERURI IN FRINTURA DE CLIPIRE, SA ALCATUITI CONSTELATII DE IUBIRE FAURIND CAI LACTEE LUMINOASE, SA AVETI TRAIRI, ATITUDINI SI PORNIRI DE PERSOANE INIMOASE, PRIMITI ASADAR CITE O STEA, IAR VOI SA DARUITI DRAGOSTEA!

SINT TRECATOR PRIN LUMEA DE POVESTE, DAU DE STIRE CIND PRIMESC SI EU VESTE, NU VREAU SA NEDREPTATESC PE NIMENI CU NIMIC, CHIAR DACA UNII AU COMPORTAMENT OSTIL SI INAMIC, NU IMI DORESC SA AM IN PRIVIRI SAGETI ORI IN VORBE SPINI, PREFER BRAZII INALTI ORI DUPA POSIBILITATI MACAR PINI, NU AM BRATELE SCAIETI USCATI CARE AGATA SI SE PRIND, NU SINT GINDURILE MELE CIULINI CARE PE MIRISTILE MINTII AIUREA SE APRIND!

AU DAT IN COACERE STRUGURII IN NOI SI NE MIROASE FIINTA A GUTUIE, SA-I CLADIM ACESTUI AUTUMNAL MOMENT MONUMENT, SA-I RIDICAM STATUIE, OR SAGETA IN PRIVIRI FRUNZE USCATE, OR CADEA PE TRAIRI BRUME ALBE SI RECI, OR INFLORI RUGINII CRIZANTEME IN OCHII GOI, ADINCI SI SECI, NI S-OR USCA IN GINDURI IERBURILE VERZI DIN ALUNGITA LUNCA, NE-OM SCUTURA DE STARI DE INGREUNARE SPRE A AVEA POFTA DE VIATA, CHEF SI PUTERE DE MUNCA!A LUNCA, NE-OM SCUTURA DE STARI DE INGREUNARE SPRE A AVEA POFTA DE VIATA, CHEF SI PUTERE DE MUNCA!TA SI SE PRIND, NU SINT GINDURILE MELE CIULINI CARE PE MIRISTILE MINTII AIUREA SE APRIND!, ATITUDINI SI PORNIRI DE PERSOANE INIMOASE, PRIMITI ASADAR CITE O STEA, IAR VOI DARUITI DRAGOSTEA!

Adevarul din carti...

Nu poti intelege niciodata din carti ceva ce nu ai trait…

A stii, a cunoaste, a fi in tema… asta e marea problema a timpului nostru! Desi, se spune ca intelepciunea se cistiga din citit, nu poti pune cap la cap trairi si experiente decit dupa ce le-ai strabatut intensitatea cu propria traire. Implicarea intr-o problema iti aduce de la sine bogatie de experienta… in primul rind te face mai dinamic, mai aparte, mai adevarat… apoi devii izvor de intelepciune tocmai dupa ce ai trecut prin acest tumult si esti raspinditor de trairi rupte din insiruiri de clipe, din amintiri celeste… din lumini de gind se naste fapta, din zile si nopti se intregeste viata…

Concluzionind, se poate spune ca adevarul slovelor nu poate fi negat dar cu siguranta ca traind si depasind fiecare etapa escaladezi scara vietii, treapta cu treapta, stind de paza spre a intelege ca tot ce traiesti iti este dat sa depasesti intelegind din carti si din viata tot ce ti-a fost harazit prin clipa destinului de inceput dar facindu-ti norocul cu propria mina si forta atita vreme cit in tine viata arde ca o torta!

mai bogat...

NU SINT CIUNG, NU SINT OLOG, DE ASTAZI SINT MAI BOGAT CACI AM BLOG, M-AM ASEZONAT CU TRENDUL ACTUAL, AM MAI CUCERIT UN SPATIU VIRTUAL, AM RASPUNS UNOR APELURI SI UNUI IMPULS DE MOMENT, NU STIU CITA DORINTA AM SA RIDIC PE AICI DIN GINDURI MONUMENT, ORICE-AR FI RAMIN FAN FB, STITI CA SINT FIDEL SI STATORNIC, ACOLO MI-AM REGLAT PULSUL INIMII, IMI POTRIVESC TIMPUL IN CEASORNIC!

Asta este blogul meu!

Salutare lume...
Am tot fost tras de mineca de ce nu imi creez un blog, de ce nu patrund in blogosfera... azi, nu stiu ce m-a apucat si iata-ma explorind si acest spatiu! in caz ca vizualizati acest coltisor, rogu-va, aveti rabdare pina ma prind de niste lucruri pe aici... invat repede sa stiti! hihihi... nu dati cu toporul, nu sariti daca mai incurc treburile... eu va zic bun gasit prin virtualitatea blogospatiala iar daca ajungeti sa dati o raita pe aici considerati intimpinarea mea de bun venit aceasta prima postare... pina una-alta, ramin fan FB!!! am zis... hai, s-auzim de bine! da' bine de tot!!!