septembrie vine....

Se septembreste curind timpul, curind se schimba anotimpul! parca aud cum cinta aura urziceanu cu aurelian andreescu AZI FARA TINE, SEPTEMBRIE VINE sau formatia Savoy cintind luna ce sta sa inceapa, deschizind trimestrul autumnal! e o nostalgie aparte, o picurare de melancolie in bobul-zabava al vremii... se scarojeste obrajul iar septembrie si mai tare il scrijeleste cu ruguri de flori uscate din care ramase numai saminta... culorile si miresmele s-au topit in stingerea anotimpului... luna a aprins geana de lumina la capatiiul verii ce se sfirseste ca un muribund. ma doare neputinta mea ca nu am putere sa-i acord primul ajutor, sa-i mai dau zile! 92, atitea ii sint sortite... 3 luni de soare, cu potopiri, insoriri, contopiri cu stele! exuberanta si extaz... multicolore vise, zile lungi, nopti patimase, caniculele dragostei si potopul iubirii... dans, cintec, instelari, cuvinte, amintiri! se duce vara si mori si tu un pic cu ea... du-te drag anotimp dar ne vedem la anu' mai insoriti, mai calzi, mai varatici!

vara, vara... primavara

Se duce vara, cu cintece in care susura un val, cu ierburi moi in care un vis si-a facut culcus! bogatia cositelor s-a preschimbat in spice grele de iubiri, macii rosii galopeaza inca pe obraji lasind semne purpurii... bucuria jocului, lumina zilei, fierbinteala unei nopti de amor, ploile torentiale ce potopesc dragostea si dorul, lacrima si uneori norul... e in fiecare din noi un pescarus care musca cu zborul sau vazduhul, fiecare ne strigam iubirea mai bucurosi si plini de speranta sau dimpotriva, sfisiietor de nu mai stim deloc ce e sagalnicia unui sentiment asezat si cuminte! se duce vara cu zburdalnicia ce ne insenina in dimineti cind somnul noptii nu ne-a fost amic dar asta nu ne-a impiedicat sa zimbim bucurosi ca o noua zi incepe... vara, vara... primavara! asta e timpul si anotimpul meu: 6 luni din an simt fericiri, apoi ma bucura toamna cu roadele sale, ma inalta crizantemele gindurile dar doar citeva zile iar iarna ma innobileaza cu izul sarbatorilor sale apoi as face din nou vara, vara, primavara!

ce fac???

Ce sa fac? contemplu lumea! admir mirarea ei si ma supun clipei, ea tot sapa in mine, musca din inima si uneori otraveste sufletul cu catranirea! ce mai fac? secer stelele cerului precum snopul de vise, spintec cu privirea cerul in doua sa il am pentru acoperamint! ce sa fac? urc carari ce coboara, ma inalt cu zbor jos, razant cu pamintul! ma loveste caldarimul sperantei pierdute in rataciri de-o clipa, in rasuciri intortocheate. mai fac faceri si lucruri facute cu cap! faceri de bine, faceri de lumini, faceri de stele... apoi ma fac izvor, cuvint, stea ca sa ma fac om sau poate pom chiar in zadarnicii nemotivate! ce sa mai ma fac? chiar nu mai vreau sa ma afecteze rupturile, agatarile, acrosarile, arondismentele sau invecinarile ori invesmintarile! ma dezbrac de cuvinte, ramin cu sufletul gol-golut ca adevarul! nu stii niciodata daca nenorocul iti e frate sau iti e varul ori daca nesansa iti e sora si cind te ia, hapsina, te mina in hora! ce fac? adorm cu stelele, ma umplu cu raze de soare, ma fac floare!

remarca si constatare

Remarc ca ingenunchierile ma imbogatesc, constat ca fericirile imi aduc bogatii... nu stiu daca prefer o stare anume cum pe nici una nu o reneg, nu o regret! ce ti-e scris in frunte ti-e pus iar daca iti e sa tragi atunci le tragi indiferent de ce sfori tragi ca sa tragi pe sfoara destinul ori sa duci de nas soarta! fiecare stare imi da pofte de cuvinte... scrise sau vorbite! cind sint fericit imi rid bucuria, cind sint devastat in suflet imi urlu deznadejdea sau mi-o pling mocnit intr-un ungher al meu! imi place sa rid cu pofta cu gura pina la urechi tot asa cum curatenia unei lacrimi imi spala sufletul chiar daca mi-l dezgoleste! ma ridic din apasari, ma apasa ridicarile. e bine cind din preaplinul tau daruiesti dar ce faci cind primesti in schimb ignoranta si spatele intors! ce remarci atunci si ce constati? rost mai are continuarea, perpetuarea, ducerea mai departe? ramin sa remarc si sa constat! viitorul e cel care te invioreaza deci te ridici si te uiti cu ingaduinta catre miine! remarca si constatare?

ma doare cind te doare, mi-e greu cind greu iti este!

Esti o farima de soare, o bucata de stea, o parte dintr-un dor, esti mirabila saminta ce inca insenineaza! e atita nevoie de tine cum nu realizezi, nu iti dai seama! stirnesti, vibrezi, emani si molipsesti... te strecori aproape nevazut dar atit de dorit, simplul gest al trecerii tale da tonul la vibratiile celeste si energiile divine se catalizeaza in doruri impartasite. bucuri, emotionezi si astfel dai speranta de viata! cind plingi, daca aflu, ma inlacrimez cu tine, cind rizi tu eu zgudui lumea cu risul meu, ma doare cind te doare, imi este greu cind tie iti e greu! urcam muntii in genunchii destinului daca e nevoie, adunam roade bogate sa ai cu tine, iti dam recolta de gind ales in care nu s-a strecurat neghina indoielii, ducem in noi farima din steaua ta, bucatica din inima ta, ne instelam cu razele pe care le daruiesti... inconstient si involuntar! asa ti-a fost scris sa faci, asa vei face mult timp si multa vreme pina vei darui fara sa te intrebi daca mai poti! fii primitoare, fata buna de pus la rana!

CINTA!!!

Cinta tu, padure din mine de copacii gindurilor plina! arborii bratelor ating cu frunzisul degetelor cerul... pe scoarta ta scrijeleste timpul riduri! esti pasare ce triluri daruieste, esti cintecul care nu se naruieste, e menirea ta sa cinti asadar atita doar fa: CINTA! sufletul tau e poiana in care caprioarele gindului se impreuneaza cu cerbii ideilor, sufletul tau cu cintec se hraneste, cu cint se adapa... te duci pe drum drept iar drumurile ti se intetesc pentru ca rostul tau e cintarea si incintarea! te duci, vii, pleci si peste tot cinti si incinti, fara sa vrei iti dainuiesti steaua pe cerul eternitatii unde e tocmai bine, nu-s crivaturi salbatice, ploi nebune, calduri istovitoare si unde nu te asediaza neaua! ti-am zis sa cinti atunci cinta, iti zic sa zbori, pai apuca-te si zboara, ti-am zis ca esti stea ce lumineaza asa ca fa lumina! cintecul e plutire melodioasa si uneori asediu pentru al tau suflet... iar tocmai el, cintecul, in suflet la tine isi are sediul! cinta, cinta, cinta si incinta...

indemnuri

incearca sa te descotorosesti de trecut, scutura-te de amintiri, reanalizeaza-ti pozitia ca om, recontureaza-ti orizontul de asteptare, restabileste-ti limitele! nu renunta la credinta, fa fapte bune, cere si ti se va da, dar nu uita: daruind vei dobindi! stai de vorba cu tine insuti, retrage-te intr-un colt, plingi cu vorbe, urla daca e cazul! debaraseaza-te de vechi obiceiuri, schimba rostul sperantei, nu accepta banalitatea de zi cu zi! razvrateste-te, cere-ti drepturile, cerseste-ti fericirea! asta sa fie unica ta umilinta!!! hai, fa un zbor jos, apoi dintr-odata inalta-te cu zvic, forta si elan... e lumea plina de indemnuri, de ce sa le ignori, de ce sa nu te asatezi de oameni, de ce sa renegi, de ce sa dai cu piciorul??? stiu ca oamenii judeca si condamna fara rost, stiu ca uneori verdictele sint dure si mai stiu ca de multe ori deciziile sint neiertatoare, nejustificate si de neacceptat! uita-te in tine, in adincul tau si daca nu ai nimic sa-ti reprosezi, daca nu ai trecut peste stelele altora ce abia isi mijau aprinderea, daca n-ai calcat pe cadavre ca sa iti atingi scopul, atunci nu ai deloc motive sa stai cu capul plecat! fa-ti din trecerea prin viata semetie dar nu trufie, fa-ti din rezolvari victorii si umple-te de clipele de glorie... curind, vestile vor fi bune si imobilizatoare... cu siguranta!!!

sufletul meu...

Sufletul meu e gradina botanica, gradina zoologica ori parc acvatic... se inalta cit un cocotier ori intinerirea lui are venerabilitatea unui arbore seqvoia! rage ca un leu in cusca atunci cind sufletul sufletului ma doare si are albiri cernite de urs polar. are dragalasenia unui delfin intr-o lume de rechini ucigasi! saminta sufletului meu insaminteaza flori de colt si invesminteaza in verde crud cimpuri trifoite de noroace cu patru foi! scrisnetul din dinti rasuna ca atunci cind cerbii lopatari se bat pentru suprematie. in apele involburatei vieti vietati ce apartin lumilor pamintii-apoase imi ingradesc sufletul in stuful sperantelor dulci ca trestia! nuferi rarisimi si infloriri rare... animale sobre si impunatoare... pesti gingasi si viu colorati... sint toate ipostaze si trairi, sint intimplari, evenimente si fapte! de ce nu ar fi toate acestea fatetele unui suflet? deja circotiti, sfredeliti cu ochii, cautati sfada si vociferati! ia spuneti voi, sufletele voastre ce sint, cum sint, cind sint, cit sint?!

chiar crezi???

nu, sa stii ca nu am pe drumul meu numai fericiri... chiar crezi ca eu nu stiu ce gust amar are deznadejdea? chiar crezi ca eu nu ma fac mic si neinsemnat in fata viltorilor clipei? si pe mine ma afecteaza ca stelele cad, ca iarba se coseste, ca timpul trece... uneori halucinant de repede, alteori atit de anevoios ca zici ca duce cu el si cara pietre de moara!!! ma doare bucuria, imi plinge fericirea... ma ridic atunci cind puterile imi dau voie, ma cufund si mai adinc daca apasarile isi doresc! dar de fiecare data gasesc resurse in mine si in oameni, de fiecare data am parte de vorbe care incurajeaza... stiu si eu ce inseamna sa ai vise, mai stiu cit m-a durut neimplinirea lor si mai stiu ca surprizele au venit uneori chiar conform definitiei lor: pe neasteptate! de obicei, prefer sa fiu stapin peste timp, sa imi trasez obiective pe care mai apoi sa le bifez, implinindu-le cu satisfactie! citeodata, pot sa ma dau peste cap ori cu turul de pamint ca nu imi iese nici macar o farima din ce mi-am propus! slava domnului insa, astfel de cazuri au fost atit de rare! multumesc CERULUI pentru asta, ma inclin in fata dragostei si a sortii... am invatat in cele 4 decenii de viata de pina acum sa nu imi fac sperante mai mari decit pot duce, sa nu imi aleg orizonturi de asteptare infinit de mari... am luat-o mereu progresiv, putin cite putin! apoi dorinta e tot mai mare, tot mai arzatoare... facind o analogie, e ca la droguri desi nu am incercat si nu o voi face in veci... sau ca la o mincare buna, din ce maninci tot ai mai minca... am invatat sa selectez, sa separ, sa aleg... chiar crezi ca pe mine nu m-au doborit stelele ce cadeau pe umerii mei, chiar nu accepti ca si eu am parte de orbiri cind stralucirea fericirii e peste poate, chiar iti spun ca ma bucur de tot si toate, atitea cite sint... ma bucur exist, ma doare cind stirnesc invidii nejustificate, ma nefericeste cind altii imi taxeaza starea de bine pentru care nu m-am indatorat la nimeni!!! nimeni nu ma are la mina cu nimic, nimanui nu ii refuz  gestul abordarii! chiar te rog sa crezi... tot si toate!!!

labirinturi de stele ori poate constelatii

Drum, carare... drumuri, carari! sintem calatori, mereu in forfota, intr-o continua miscare... taiem labirinturi de la steaua din noi inspre alte stele, sintem materii deplasabile, ne miscam prin lucru mecanic dar miscam suflete cu emotia fiecarui gind iar muntii ii miscam din loc cu puterea dorintei! daca exista motivatia, daca avem justificari si stele carora sa le daruim gestul, atunci tragem cu dintii sa reusim! nu putem fi stele de unii singuri doar impreuna alcatuim o constelatie, numai prin asociere cerul inlantuirii sta mina in mina cu iubirea la modul universal si general valabil! ne sintem stele, ne sintem doruri, ne sintem vise ori sperante! eu tie, eu voua, tu mie, noi toti impreuna! ce forta are cuvintul asta, cita tarie! toate in viata se fac cu oameni! cintecul il scrie un compozitor, poetul ii ticluieste vorbele iar interpretul isi traieste clipa de glorie cintind povestea! sintem labirint de stele deci sigur constelatie! sintem cintec universal, melodie planetara atita timp cit sintem doruri!