duminică, 24 iulie 2011

Zbor, planez... MULTUMESC!

Zbor fara sa planez... cu gindul ma apropii de stele! Bucuriile din mine sint inaltatoare, cum in adincuri ma pravalesc tristeti nimicitoare...
Planez fara sa zbor... ma duce gindul inspre crepuscul de lumina unde gindul nu e deloc minunscul, apoi ma poarta peste prapastii... vagaunile si cararile intortocheate sint arborele seqoia ce creste zi de zi odata cu a mea imbatrinire! Sint viltoare, inaltare si totodata prabusire... cenusa sint ca dovada ca am ars, ca am patimit... tresare in mine ca un semn de intrebare lumina ce domina intunericul si exulta de fericiri... cite vilvatai istovite, cite splendori risipite in clipe grele... dar cita bucurie!!! si cita sa poata duce un suflet pribeag, cita inima sa ai sa poti cara in ea tristesti zvircolite? cit univers in tine sa incapa??? cita insingurare plina de aglomerari si conglomerate sa iti fi fost rezervata? cite paradoxuri sa mai traiesti, cite contraste?
Luminile din ochi se intilnesc cu intunericul doar cind noaptea cucereste privirea... veghea se saruta in framintari cu nesomnul si astfel ia nastere gindul! Sint tot mai prapastuit de ginduri asa cum este un lan napadit de neghina si necuratirea bobului... care sa fie antidotul la asupriri de o clipa cind biruieste napasta, ce leacuri la neuitare sa ai?
Tot e bine ca mintea iti lucreaza, ca gindul cuteaza si fiinta din tine vegheaza si astfel urci in zbor pina la stele in citeva clipite... sint atit de aproape... daca acum intind o mina ating 2 si le culeg... una o opresc pentru mine, mai mica si plapinda... pe cea stralucitoare ti-o daruiesc TIE, ca fusesi aproape de ele, le-ai simtit impreuna cu mine lumina, ai citit vorbele mele venite din astral iar celestul lor s-a umplut de lumina ochilor tai atunci cind, citindu-le nu le-ai judecat aspru... poate doar cu bunavointa!!! e prea putin daca cu sufletul si inima iti spun MULTUMESC?!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu