suflet fara radacini

Inger de lumina si aripile sale... cind ti se deschide o usa, cind in tine un licar se aprinde din cenusa... e viltoare, e zbatere, durere, dor... si cit e de-al dracu' cind la toate astea ai randament si spor! staruie in tine o neagra umbra, se deseneaza in tine o linie sumbra... nu e a norocului, nici a destinului. nici nu mai stii daca vreodata te-a iubit cerul, stii doar ca i-ai daruit adevarul, stii ca imensitatea se poate face mica-mica cit s-o pui in buzunarul de la piept de unde cindva scoteai stele... s-a razvratit si se rascoala linistea care acum te patrunde... treziri in tine se scoala, iti faci din suflet alba coala si scrii... cuvinte, stele, pasari, visari, lumini, culori... de toate! le aduni, le insiruiesti, ca un riu de munte siroiesti printre stinci si povirnisuri sau prundis! te strecori ca o insinuare, ca o iluzie te daruiesti fara sa te asemeni cu miracolul! te nasti de fiecare data... renasti cu fiece clipa ce te doare... ai grija si ti-e sufletul nevoie-mare de cita vinzoleala e in tine... de atita brambureala obosesti. visul te subjuga dar nu i te predai... il schingiuiesti ca si el te stirbeste! te faci lumina dar ea se risipeste... nu o tii pentru tine! deloc... caci ce a-i fi daca n-ai imprastia albirile din tine... ori poate luminarile gindului aduc doar jocuri turbate de umbre ce se inradacineaza in sufletul ce radacini in tine nu mai are!