CINTA!!!

Cinta tu, padure din mine de copacii gindurilor plina! arborii bratelor ating cu frunzisul degetelor cerul... pe scoarta ta scrijeleste timpul riduri! esti pasare ce triluri daruieste, esti cintecul care nu se naruieste, e menirea ta sa cinti asadar atita doar fa: CINTA! sufletul tau e poiana in care caprioarele gindului se impreuneaza cu cerbii ideilor, sufletul tau cu cintec se hraneste, cu cint se adapa... te duci pe drum drept iar drumurile ti se intetesc pentru ca rostul tau e cintarea si incintarea! te duci, vii, pleci si peste tot cinti si incinti, fara sa vrei iti dainuiesti steaua pe cerul eternitatii unde e tocmai bine, nu-s crivaturi salbatice, ploi nebune, calduri istovitoare si unde nu te asediaza neaua! ti-am zis sa cinti atunci cinta, iti zic sa zbori, pai apuca-te si zboara, ti-am zis ca esti stea ce lumineaza asa ca fa lumina! cintecul e plutire melodioasa si uneori asediu pentru al tau suflet... iar tocmai el, cintecul, in suflet la tine isi are sediul! cinta, cinta, cinta si incinta...