Ploi ce sufletul il fac zdrente

Bogatia si repeziciunea ploii iti zdrentuiesc visarea, sufletul il face franjuri si inima puzderie de stele. daca ai fi apa de mare ai vrea ca dulce sa iti fie sarea sau poate fara nici un gust anume. in ochii tai ploile de vara nu sint deloc lacrimi grele asa cum vin nostalgiile amarnice sau melancoliile grele! uneori confunzi rasaritul cu inserarea, alteori apusul ti se pare dimineata! drumurile sint cele care te macina si te consuma... citeodata cerul e atit de mare si de greu ca apasarea lui te doare iar neputinta de a-l duce cu tine face lucrurile si mai greu de dus in spate... ti se acutizeaza starea si atunci iti doresti sa fii tu insuti ploaie, sa curgi ca un torent, rafalele vintului ce te impinge de la spate sa fie ca niste brate de lumina. ploi ce sufletul zdrente il fac, inima in bucati si se risipesc in zare precum cenusa gindurilor ori praful de stele! zbori uneori atit de aproape de pamint ca atingi caldarimul iar alteori de inaltimea zborului te faci mic de nu mai stii de esti pasare sau stea!